PDL încă mai speră la asumarea Legii educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marko Bela i-a dat termen o săptămână lui Emil Boc să deblocheze Legea educaţiei

Continuarea în paralel a procedurii de asumare şi a dezbaterii în Senat este unul dintre planurile PDL pentru deblocarea Legii educaţiei. Democrat-liberalii aşteaptă motivaţia Curţii Constituţionale pentru a le prezenta maghiarilor soluţiile cerute.

Scenariul avansat de unii democrat-liberali pleacă de la premisa că decizia Curţii Constituţionale ar putea să nu anuleze procedura asumării, de care Parlamentul a luat act.

Mai citeşte şi:

UDMR colaborează, dar pune condiţii

„Sesizarea adresată Curţii de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, se referea doar la un conflict între această Cameră şi Executiv, nu la unul între Guvern şi Parlament, căruia i-a fost prezentată asumarea. În aceste condiţii, atât asumarea, cât şi dezbaterea din Senat ar putea continua", a explicat unul dintre liderii PDL.

Potrivit acestuia, textul care va rezulta din dezbaterile din Senat ar putea fi chiar respins în plen, în cazul în care se constată că „prevederile încalcă înţelegerea din coaliţie", rămânând în vigoare varianta asumată de Guvern.

Adepta unei astfel de soluţii este şi Sulfina Barbu. „Dacă judecătorii ­ ­Curţii stabilesc că există un conflict instituţional, dar nu anulează procedura asumării, este posibil ca procedura să continue şi situaţia să fie rezolvată la Senat", a arătat şefa femeilor din PDL.

Pe de altă parte, liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu, a susţinut că singura soluţie pentru deblocarea Legii educaţiei constă în mobilizarea coaliţiei, prin „„fructificarea majorităţii pe care o formăm cu ­UDMR".

„Noi nu avem ce garanţii să oferim UDMR, soluţiile ţin şi de ei, şi de noi. Să sperăm că dezbaterile vor merge mai repede în comisie, iar în plen n-o să absenteze nimeni", a comentat Rădulescu.

Debarcare pe motiv de festin

Potrivit unor surse, pentru accelerarea dezbaterilor, PDL pregăteşte debarcarea lui Mihail Hărdău de la şefia Comisiei de Învăţământ din Senat. Hărdău este acuzat în partid că a aplaudat la aflarea deciziei Curţii şi a organizat un festin cu Ecaterina Andronescu (PSD).

Cazul ar urma să fie dezbătut astăzi în cadrul şedinţei conducerii PDL. Reacţiile liderilor PDL au venit după ultimatumul dat sâmbătă de conducerea ­UDMR, care a ameninţat că pleacă de la guvernare dacă Legea educaţiei nu e deblocată până la sfârşitul săptămânii.

"Dacă judecătorii Curţii stabilesc că există un conflict instituţional, dar nu anulează procedura asumării, este posibil ca procedura să continue!"
Sulfina Barbu
deputat PDL

PSD merge mai departe cu Legea educaţiei

Social-democraţii sunt decişi să continue dezbaterea Legii educaţiei în Comisia pentru învăţământ de la Senat. Vicepreşedintele Comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat pentru „Adevărul" că, potrivit Regulamentului Senatului, membrii Comisiei nu pot abandona o lege aflată deja în dezbatere.

„Vom merge mai departe şi vom analiza cu înţelepciune textele pentru că nu facem o lege pentru X sau Y, ci facem o lege pentru copii", a explicat Ecaterina Andronescu. Ea a estimat că discutarea legii în Comisie ar putea fi încheiată până la sfârşitul lunii noiembrie. A.V.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate