PC rămâne la remorca USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin (stânga) l-a invitat pe Crin Antonescu la şedinţa PC

Liderul PNL, Crin Antonescu, le-a transmis ieri conservatorilor că vor face parte din viitoarea guvernare, deşi reprezintă un partid mic.

Liderul PC, Daniel Constantin, cei 15 vicepreşedinţi ai partidului şi şefii de filiale s-au strâns ieri la Parlament pentru a oficializa rămânerea în alianţa Opoziţiei, după tensiunile acumulate în ultima săptămână. În timp ce preşedintele fondator, Dan Voiculescu, a lipsit, reuniunea a beneficiat de participarea liderului liberal, Crin Antonescu. Acesta a limpezit natura relaţiilor dintre conservatori, liberali şi social-democraţi.

„Am mai spus foarte clar că există partide mari şi partide mici. Că fiecare dintre aceste partide sunt necesare în construcţia noastră. Că între ele, indiferent de dimensiune, trebuie să existe respect, dar că un partid poate creşte cu adevărat, nu cu prilejul unor negocieri, nu din declaraţii, ci doar în momentul în care reuşeşte să aibă acces la guvernare", a fost concluzia lui Crin Antonescu. El a dat asigurări că, în calitate de copreşedinte al USL, reprezintă ACD, alianţa dintre PNL şi PC.

„La nivel de vârf, USL este reprezentată de doi copreşedinţi, iar Alianţa de Centru Dreapta este reprezentată la acest nivel de preşedintele PNL. În exerciţiul funcţiei de copreşedinte al alianţei ţin cont şi de interesele Partidului Conservator, aşa cum ţin cont şi de interesele PNL", a relatat Antonescu discuţiile cu liderii PC. Antonescu a dorit să calmeze spiritele din PC, în condiţiile în care existau temeri că partidul nu va avea grup parlamentar candidând din partea USL, deşi o asemenea prevedere este cuprinsă în protocolul ACD.

După patru ore de discuţii cu uşile închise, conservatorii au votat o rezoluţie potrivit căreia PC nu va rupe USL. Pe lângă o serie de vorbe privind unitatea Opoziţiei împotriva „axei răului" reprezentată de acutala Putere, conservatorii au strecurat şi o condiţie aparent „dură" - instituirea unor sancţiuni pentru atacurile între partidele membre ale USL. Însă, o asemenea prevedere există deja în protocolul USL, dar decizia de sancţionare a „cârcotaşilor" este la mâna celor doi copreşedinţi. De altfel, Crin Antonescu şi Victor Ponta au refuzat să îl sancţioneze pe vicepreşedintele liberal Relu Fenechiu după ce acesta ceruse eliminarea PC din Uniune.

Deputatul Ciuhodaru s-a „autoexclus"

Singurul sancţionabil a rămas deputatul PC Tudor Ciuhodaru, tocmai cel care declanşase un întreg scandal în USL pentru că a dorit să candideze separat la Primăria Iaşi. Daniel Constantin a fost mandatat să discute cu acesta şi să decidă fie excluderea sa,  fie retragerea sprijinului politic. Lui Ciuhodaru i se reproşează votul alături de parlamentarii Puterii în mai multe momente precum înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene sau alegerea Avocatului Poporului. Ciuhodaru este acuzat şi că s-a întâlnit cu premierul Emil Boc la Palatul Victoria, dar şi cu liderii UNPR, cu care negociază înscrierea în partid. „Ciuhodaru prin aceste acţiuni practic s-a autoexclus din rândurile PC", a concluzionat Constantin.

"Nu avem niciun motiv să ne oprim, să ezităm, avem toate motivele şi argumentele să mergem mai departe împreună.''
Crin Antonescu preşedintele PNL

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”