Paul Stănescu: Niciodată nu am avut legătură sau să cunosc vreun membru sau şef al unei grupări infracţionale. Se cunoaşte existenţa unor reţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Senatorul PSD Paul Stănescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, a declarat, marţi seara, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că niciodată nu a cunoscut vreun membru sau un şef al unei grupări infracţionale, al unui clan interlop, dar a adăugat: „ştim cu toţii că există” şi că niciun ales din 2016, indiferent de partid, nu are vreo legătură cu vreo grupare infracţională.

Stănescu a mai spus că politicienii sunt responsabili pentru situaţia actuală, iar „disoluţia statului român se simte cel mai tare în cadrul Poliţiei Române şi a Ministerului de Interne”.

„Transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate, rudelor. Înţeleg durerea domnului Cumpănaşu, Alexandra a fost nepoata lui. Dar e greu de la o întâmplare nefericită să acuzi pe toată lumea. În ceea ce mă priveşte pe mine, niciodată în viaţa mea nu am avut legătură sau să cunosc vreun membru sau un şef al unei grupări infracţionale, al unui clan interlop, niciodată nu am discutat cu asemenea oameni. Ştim cu toţii că există. Vreau să vă asigur că din toţi cei care au fost aleşi în 2016, indiferent din ce partid fac parte, nu ştiu un om politic să aibă legătură cu vreo grupare infracţională sau cu un clan interlop”, a afirmat Paul Stănescu.

Paul Stănescu a spus că se cunoaşte existenţa unor clanuri interlope în Olt, dar că nu există suficiente informaţii. 

„Se cunoaşte existenţa unor reţele, toată lumea bănuieşte. Nu avem informaţiile necesare. Vă dau un exemplu, sunt oameni politici care pot fi acuzaţi în mod direct de legături cu asemenea grupări. Şi v-aş da cel mai autentic exemplu, tot din judeţul Olt. Drăgăneşti de Olt, unde e clanul Bercea, e la 20 de kilometri de Caracal. Trebuie să ne aducem aminte că la o sărbătoare câmpeanească, Traian Băsescu era de mână cu Bercea Mondial, cu Prima Doamnă. Ne aducem aminte că Bercea Mondial punea o salbă de galbeni la gât Primei Doamne, ne aducem aminte de mormanul pe care clanul Bercea l-a dus fratelui Mircea Băsescu pentru ca el să iasă din puşcărie”, a mai spus Paul Stănescu. 

El a acuzat desfiinţarea „sectoriştilor”, a posturilor de poliţie din mediul rural, precum şi pensionarea anticipată a poliţiştilor şi a spus că politicienii sunt responsabili de aceste lucruri.

”Clasa politică a dus la distrugerea Poliţiei Române prin desfiinţarea sectoriştilor. Am cunoscut sectorişti şi aveau un registru cu toţi locuitorii din sectorul lui. Unui sectorist din vremurile pe care le-am trăit împreună nu-i trebuia mai mult de un sfert de oră să ajungă la locul şi în casa unde s-a întâmplat, pentru că el ştia şi ce câini are fiecare, cum e vopsită poarta, gardul... Dar noi am greşit pentru că disoluţia statului român se simte cel mai tare în cadrul Poliţiei Române şi a Ministerului de Interne. Am desfiinţat posturile de poliţie din mediul rural, numai greşeli. Oamenii politici au greşit în ce priveşte legislaţia. Toţi au greşit într-un moment sau altul”, a spus Stănescu.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”