Patriarhul şi grija pentru resursele naturale: „Binecuvântare sau poluare?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va aminti, în Pastorala de Crăciun de anul acesta, despre iubire, bunătate, dar şi despre protejarea naturii, în contextul în care sătenii de la Pungeşti se luptă în continuare cu jandarmii pentru a împiedica exploatarea gazelor de şist.

„Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare“, a scris Patriarhul Daniel. Mesajul celui dintâi părinte va fi citit în toate lăcaşurile de cult ortodoxe din România, de la bisericile din cătune până la Mitropolie, la liturghia din ziua de Crăciun.

Patriarhul Daniel se foloseşte de cuvintele unui mare părinte al ortodoxismului românesc, Dumitru Stăniloaie, pentru a le transmite credincioşilor să nu „otrăvească“ natura.

„Părintele Dumitru Stăniloaie spunea, în acest sens: «Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual»“, se arată în pastorala Patriarhiei.

„Binecuvântare sau poluare?“
Totodată, Patriarhul Daniel vorbeşte despre o cooperare la nivel planetar în mesajul său de protejare a mediului înconjurător.

„Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generaţiilor viitoare şi bogăţie, şi înţelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării practice la nivel naţional şi planetar“, a conchis Patriarhul Daniel.

Alte articole pe aceeaşi temă:

Ponta, către Stroe: „Am auzit prostia că nu trebuie să protejăm proprietăţi private. Dacă se dărâmă gardul ziarului care a scris asta...“

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”