Partidul lui Șoșoacă a contestat la CCR numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al Curții Constituționale

0
Publicat:

S.O.S România a contestat la Curtea Constituţională votul dat de Senat pentru numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR, sesizarea aflându-se pe ordinea de zi a Curţii Constituţionale din data de 1 iulie.

Mihai Busuioc FOTO: Gov.ro

Grupul Parlamentar al partidului S.O.S. din Senat a depus joi, la Senat și la Curtea Constituțională, o contestație împotriva numirii de către Senat a lui Mihai Busuioc (susținut de PSD) ca judecător la CCR.

”Contestația e depusă împotriva Hotărârii cu nr. 64 din 24.06.2025 a Senatului României, publicată în Monitorul Oficial cu nr.587 din 24 iunie 2025, prin care Senatul României l-a numit pe domnul Busuioc Mihai în functia de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025. Vă solicităm să dispuneți revocarea acesteia și constatați că domnul Busuioc Mihai nu îndeplineşte condițiile legale pentru ocuparea acestei înalte funcții, respectiv cea de judecător a Curții Constituționale a României”, se arată în cerere.

Curtea Constituţională a anunţat că pe ordinea de zi a şedinţei din data de 1 iulie se află o sesizare cu privire la numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR, prin vot, de către Senat.

Senatul a votat, marţi, un judecător al Curţii Constituţionale. Mihai Busuioc, preşedinte al Curţii de Conturi, a fost ales cu votul majorităţii senatorilor.

De asemenea, Camera Deputaţilor l-a votat, tot marţi, pe Csaba Asztalos, din partea UDMR şi susţinut de coaliţia de guvernare, pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, după finalizarea mandatului judecătorului Varga Attila.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie