Parlamentul României, „premiat“ pentru „promovarea corupţiei şi infracţionalităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul României a primit premiul pentru promovarea infracţionalităţii şi corupţiei de la o organizaţie de jurnalişti de investigaţie numită Organized Crime and Corruption Reporting Project.

În fiecare an, OCCRP acordă titlul de "Persoana anului" pentru cei care au promovat corupţia şi infracţionalitatea la nivel global. Anul acesta, Parlamentul României a primit această distincţie,  potrivit unui anunţ oficial pe site-ul organizaţiei. Menţiunile au fost acordate traficantului de droguri sârb Darko Saric şi fiicei preşedintelui Uzbekistanului, Gulnara Karimova.

"Infractorii încearcă mereu să scape de lege. Parlamentul României a câştigat această distincţie pentru eforturile de a atinge acest ţel, dar prin mijloace legale", se menţionează pe site-ul OCCRP. La începutul lui decembrie 2013, parlamentarii au aprobat amendamente la Codul Penal care ar fi acordat membrilor săi imunitate de la acuzaţiile de corupţie.

Amendamentele, votate în Parlament, spuneau că preşedintele României, senatorii, avocaţii şi membrii Camerei Deputaţilor nu mai sunt funcţionari publici. Astfel, nu mai puteau fi acuzaţi de mită, abuz în serviciu, conflict de interese şi alte acuze privind corupţia.

"Parlamentul României a dus corupţia la un nou nivel în Europa, făcând-o legală. De ce acum? Poate pentru că ştiu ce au făcut şi nu e deloc bine", a declarat Drew Sullivan, editor la OCCRP. Schimbările propuse de Parlament erau în "contradicţie cu acordurile internaţionale pe care le-a ratificat România". După ce amendamentele au trecut prin Parlament, media locală a declarat acea zi "Marţea Neagră" a democraţiei României.

De asemenea, OCCRP menţionează şi de legea amnistiei, care ar fi scos din închisoare pe cei condamnaţi pentru mai puţin de şase ani. În acest moment, 28 de membri ai Parlamentului au fost condamnaţi, iar 100 de primari sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu.

Parlamentul României ia acest premiu după ce în 2012 Ilham Aliyev, preşedintele Azerbadjanului a fost cel "premiat" pentru afacerile pe care le are prin intermediul familiei sale şi prin care controlează ţară.

Citeşte mai multe despre acest subiect

Parlamentul a devenit Casa contra Poporului. Cum au uneltit aleşii împotriva Codului Penal

Banditism de stat în Parlament. Ce scrie în legea pentru eliberarea corupţilor. Dedicaţie pentru Năstase

Să fim bine înţeleşi: nu sunt proşti. Doar ticăloşi

Nominalizaţii

Darko Saric este un infractor sârb care a construit o reţea imensă de trafic de droguri în Europa, prin transportarea acestora din Africa şi America de Sud, prin Balcani. Regiunea este numită de OCCRP noul Mexic.

Gulnara Karimova este fiica preşedintelui Uzbekistanului, Islam Karimov. Acesta este investigat pentru mită, după ce a cerut sute de milioane de dolari operatorului telecom din Suedia, Teliasonera, pentru o licenţă locală. De asemenea, el a cumpărat un castel în Franţa.

OCCRP are membri din mai multe ţări din estul Europei şi nu numai. În România, grupul este reprezentat de către proiectul Rise Project. OCCRP are parteneriate cu mai multe publicaţii din întreaga lume, din Moscova, Kiev, The Guardian, BBC, Time sau Al Jazeera.

Gulnara Karimova şi Darko Saric


 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete