Parlamentul reînvie comisia Nana. Termenul de depunere a raportului a fost prelungit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Băsescu a cumpărat un teren în comuna Nana FOTO Arhiva Adevărul

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului au votat marţi prelungirea cu 60 de zile a termenului comisiei care anchetează terenul cumpărat de Ioana Băsescu în comuna Nana.

Decizia a fost luată cu 335 voturi „pentru“, 11 abţineri, 21 voturi „împotrivă“, astfel, comisia de anchetă Călăraşi va avea termen peste 60 de zile pentru depunerea raportului.

Comisia de anchetă privind terenurile din Călăraşi l-au ales pe senatorul PSD Mihai Fifor în calitatea de preşedinte al acestei comisii, în locul lui Eugen Nicolicea, devenit ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Mihai Fifor conduce Organizaţia PSD Craiova şi a fost secretar de stat în Ministerul de Interne.

Ultimul invitat la audieri a fost fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, care a refuzat să se ărezinte în faţa membrilor comisiei.

Adrian Rădulescu îşi argumentează decizia de a nu da curs invitaţiei la audieri invocând faptul că instituirea unei obligaţii în sarcina unui cetăţean de a se prezenta pentru a fi audiat în faţa unui organism care nu aparţine autorităţii judecătoreşti contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la justiţie şi la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Citeşte şi:

Comisia Călăraşi a început activitatea. Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, chemat la audieri. Firea: Noi nu vânăm pe nimeni

Comisia parlamentară care anchetează terenurile de la Nana achiziţionate de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, s-a reunit astăzi, la Parlament, în prima şedinţă. Potrivit social-democratei Gabriela Firea, de lunea viitoare vor începe audierile în acest caz. De asemenea, membrii forului de anchetă vor solicita şi raportul comisiei parlamentare care a investigat activitatea CEC Bank.

Comisia Nana îşi reia activitatea. Adrian Rădulescu, fostul consilier prezidenţial, nu s-a prezentat în faţa parlamentarilor

Senatorul PSD, Gabriela Firea, a declarat că Adrian Rădulescu, fostul consilier prezidenţial, nu s-a prezentat astăzi în faţa Comisiei care anchetează terenul cumpărat de fiica preşedintelui Traian Băsescu, deşi i-au fost trimise două invitaţii.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă