Parlamentul a amânat până în toamnă dezbaterea Statutului aleşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Senatorii şi deputaţii, reuniţi miercuri în şedinţă comună, au amânat pentru sesiunea din toamnă reexaminarea legii de completare şi modificare a Statutului aleşilor, pe care CCR l-a respins de trei ori.

UPDATE Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat la începutul şedinţei de plen reunit că Statutul parlamentarilor va fi reexaminat în sesiunea din toamnă. 

"Există o procedură clară a CCR,potrivit căreia raportul trebuie să fie aporobat în plen.Dacă în plen unul sau doi judecători au opinie separată, această opinie separată se publică în Monitorul Oficial odată cu raportul. Din informaţiile pe care le deţin eu, există raportul, eu l-am şi văzut, a fost aprobat în plen, dar - nu am discutat în ultimele 30 de minute cu domnul Zegrean - s-ar părea că în interior acum când a fost aprobat acest raport cu majoritate există şi o opinie separată şi atunci el nu va fi publicat la momentul oportun. Drept urmare aplicăm modificările la Regulament şi în toamnă, în prima săptămână, facem modificările la Statut", a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai precizat că această amânare a adoptării Statutului parlamentarilor are o influenţă negativă asupra aspectelor bugetare ale Camerei.

"O să cerem rectificare pozitivă. Am avut trei variante, toate au fost respinse de către Ministerul Muncii. Această variantă cu Statutul ne pune într-o situaţie delicată. Noi am făcut tot ce am putut, din partea Parlamentului. Chiar şi ieri am aporbat statul de funcţii, sunt peste 150 de locuri neocupate care au fost tăiate din organigrama Camerei Deputaţilor. Ne ţinem de cuvânt în tot ce am fãcut, Vom discuta cu specialiştii din Camera Deputaţilor să vedem ce vom face cu rectificarea bugetară", a spus Zgonea.


 "S-a decis o şedinţă comună mâine (n.r. miecuri), începând cu ora 12.00, pentru votul în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale", a precizat Antonescu, citat de Mediafax.

Antonescu a precizat că, din punctul de vedere al conducerii Camerelor, se poate da votul asupra Statutului parlamentarilor şi în condiţiile în care Curtea Constituţională nu a publicat motivarea.

"Din punctul de vedere practic al conducerii celor două Camere, având în vedere că suntem şi pe ultimii metri ai sesiunii, cred că putem da acest vot şi fără motivare, pentru că ceea ce contează - contează decizia, soluţia".

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au fost sesizate marţi cu Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune, referitor la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la modificarea Regulamentului şedinţelor comune.

Şeful statului a trimis la CC, în 23 aprilie, o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor. Şeful statului nu a fost de acord ca procurorii să prezinte Parlamentului probe concrete atunci când se solicită ridicarea imunităţii unui deputat sau senator.

În 27 februarie, după o sesizare a PDL şi PPDD, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al ANI. De asemenea, a fost declarată neconstituţională prevederea potrivit căreia "deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni". 

În 3 aprilie, a doua sesizare a PDL privind Statutul parlamentarilor a fost admisă de CC în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea suspendării de la lucrările Parlamentului a aleşilor aflaţi în conflict de interese.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele