Parlamentarii îşi fac echipă de fotbal. Valeriu Zgonea, atacant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea FOTO Adevărul

România va găzdui în această toamnă turneul anual de fotbal interparlamentar, la care sunt invitaţi parlamentari din opt ţări europene, inclusiv echipa de deputaţi şi senatori a ţării noastre, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar urma să joace ca atacant.

Potrivit unor surse din Camera Deputaţilor citate de Agerpres, costurile turneului sunt asigurate de Camera Deputaţilor şi se ridică la aproximativ 40.000 — 50.000 de euro.

„Este deja o tradiţie ca în zona de sud-est a Europei să se organizeze acest turneu, noi am participat la mai multe competiţii de acest gen, suntem de două ori vicecampioni. Este rândul nostru să organizăm şi ne face plăcere. În momentul de faţă nu avem datele financiare, dar în orice caz, o să mergem pe preţul cel mai mic în urma solicitării de oferte, pentru că încercăm să reducem mult costurile.

Nu o să-i cazăm la cinci stele, probabil că la patru stele, încercăm să avem un buget echilibrat, să nu depăşim limita bunului simţ, dar să oferim totuşi şi nişte condiţii decente, pentru că vorbim de demnitari. Peste tot pe unde am fost ne-au cazat la cinci stele, dar noi acţionăm în funcţie de posibilităţi, că nu ne comparăm cu turcii sau cu alţii“, a declarat pentru Agerpres George Dumitrică, secretarul general adjunct al Camerei.

Din echipa României vor face parte, cel mai probabil, deputaţii Daniel Geantă, Cezar Cioată (portari), Ludovic Orban, Petru Movilă, Valeriu Zgonea (atacant), Lucian Bode, Gheorghe Florin, Ionuţ Stroe, Ştefan Burlacu.

Majoritatea meciurilor se vor desfăşura la Arenele BNR iar finala s-ar putea juca pe Arena Naţională. Intrarea va fi liberă iar în ultima zi, înainte de finală, va avea loc şi un meci demonstrativ între echipa presei şi Generaţia de Aur a fotbalului românesc. La turneu vor participa parlamentari din ţări precum Italia, Croaţia, Slovacia, Polonia şi Turcia.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online