Parchetul General: Principalele facultăţi de drept din ţară au concluzionat, fără echivoc, că Frontul Salvării Naţionale a acţionat ca un veritabil Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Parchetul General afirmă, vineri seară, că pentru soluţionarea „Dosarului Revoluţiei” s-a cerut opinia principalelor facultăţi de Drept din ţară, iar experţii acestora au concluzionat „fără echivoc” că ”Frontul Salvării Naţionale a acţionat ca un veritabil Guvern”.

Parchetul General a transmis, vineri seară, un comunicat de presă în care face precizări referitoare la ”Dosarul Revoluţiei”, având în vedere afirmaţiile potrivit cărora nu era necesară obţinerea autorizării din partea preşedintelui României. 

”În vederea edificării cu privire la natura juridică a Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi a caracterului juridic al actelor emise de acest organism, s-au solicitat opiniile principalelor facultăţi de drept din ţară (Cluj – Napoca, Bucureşti şi Iaşi). Aceste instituţii de învăţământ superior au concluzionat, fără echivoc, faptul că «deşi cadrul legal de funcţionare al CFSN a fost definitiv conturat abia în data de 27.12.1989, prin Decretul-Lege nr. 2, din punct de vedere faptic CFSN a acţionat în perioada 22-27.12.1989 ca un veritabil Guvern, învestit prin susţinerea populară existentă la momentul respectiv»”, se arată în comunicat.

Parchetul General precizează că, potrivit Constituţiei, doar Preşedintele României are dreptul să autorizeze efectuarea urmăririi penale a foştilor membrii al Guvernului României.

”Cu toate că faptele ce formează obiectul dosarului au fost săvârşite anterior adoptării Constituţiei României din 1991 (revizuită în anul 2003) şi intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ce reglementează procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii penale a membrilor Guvernului şi având în vedere că normele de procedură sunt de strictă interpretare şi imediată aplicare, procedura judiciară de sesizare a Preşedintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui fost membru al Guvernului este aplicabilă şi în prezenta cauză”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituţională a statuat că în privinţa mandatului de membru al Guvernului, Constituţia nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecţie, şi anume condiţionarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei.

”Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a foştilor membrii ai Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale”, mai spun reprezentanţii Parchetului General.

Potrivit acestora, Curtea Constituţională a României a decis că ”exceptarea foştilor membri ai Guvernului de la procedura specială, derogatorie prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcţie de momentul declanşării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituţie”.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, prin sentinţa nr. 818 din 17.12.2007 pronunţată în dosarul nr. 7202/2007, a constatat că în ceea ce-l priveşte pe un fost ministru de interne, nu a fost îndeplinită procedura specială instituită de Legea nr. 115/1999, deşi acesta a fost trimis în judecată pentru fapte săvârşite în legătură cu exercitarea funcţiei, comise în cursul anului 1990.

Reprezentanţii Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 au transmis, vineri, că ”preşedintele României a fost expus ridiculizării, neavând de ce să admită cererea de urmărire penală solicitată de procurorul general” şi afirmă că ”Revoluţia nu poate fi anchetată de procurori”, fiind ”un act arbritar, violent care răstoarnă o ordine de drept existentă”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluţiei din 1989.

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis în 2 aprilie preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii a fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”