Pachet de măsuri sociale pregătit de USR printr-un proiect de lege. Grupul-ţintă vizat de iniţiativă, pensionarii cu venituri mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Seidler FOTO Eduard Enea

USR urmează să depună un proiect de lege prin care să fie luate mai multe măsuri cu caracter social, astfel încât să crească în primul rând veniturile pensionarilor care primesc sume mici de bani, astfel încât să fie peste „pragul sărăciei”

USR a pregătit o alternativă la majorirările promise de actuala guvernare în ceea ce priveşte pensiile aflate în plată. De Biroul Naţional al formaţiunii a trecut o decizie prin care a fost aprobată punerea la punct a unui proiect de lege prin care este înaintată o soluţie pentru o creştere mai consistentă a pensiilor mici, în detrimentul celor mari. 

Concret, USR-iştii vor să propună i) tichete de masă în valoare lunară de maxim 300 de lei pentru pensionarii cu venituri sub pragul sărăciei şi  ii) introducerea unei aşa-numite a 13-a pensie, cu valori între 800 şi 250 de lei, în funcţie de venit. În ceea ce privelte a 13-a pensie, aceasta este o alocare invers proporţională cu veniturile.

După cum ne-a precizat deputatul Cristian Seidler, unul dintre responsabilii USR de acest pachet, măsurile ar duce la un venit lunar de 1.167, care ar depăşi limita privind încadrarea în pragul sărăciei, care pentru anul 2021 a fost calculată la 1.145 de lei.

„Acestea se pot realiza cu păstrarea limitei  de cheltuieli publice cu pensiile, la 9,4% din PIB, conform angajamentului asumat în PNRR. 1,9 milioane de oameni ar fi beneficiari”, arată documentul aprobat de forul USR. Potrivit lui Cristian Seidler, prin pachetul de măsuri ar urma beneficieze un număr mult mai mare de pensionari, astfel încât să le fie ridicate veniturile decât în formula clasică de majorare a punctului de pensie sau pensiei minime. 

Conform deputatului USR, prin pachetul de măsuri propus de partidul său cheltuielile Coaliţiei ar fi înjumătăţite, iar numărul pensionarilor ridicaţi la un venit deasupra pragului sărăciei ar fi câteva ori mai mare faţă de formula clasică. Deputatul a precizat că proiectul de lege va fi depus în această săptămână de îndată ce îşi reia activitatea Cmaera Deputaţilor, fiind optimist că va fi găsit sprijin şi la celelalte forţe politice.

Nu în ultimul rând, formaţiunea condusă de Dacian Cioloş a anunţat că rămâne consecventă şi susţine eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor care au decizii CCR care precizează că nu pot fi desfiinţate, adică ale magistraţilor şi militarilor.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro