OUG-ul pe Legile Justiţiei nemulţumeşte pe toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La scurt timp după ce Guvernul a anunţat adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă privind Legile Justiţiei, mai multe voci din PSD au lăudat modificările propuse de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi au anunţat că sunt şi în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Cu toate acestea, criticile au curs din ambele tabere, ordonanţa nereuşind să mulţumească pe nimeni în totalitate.

„Sunt câteva chestiuni care vizează mai multe aspecte. Chestiunea cu pensionarea, cu CSM, cu membrii societăţii civile din CSM şi revocarea membrilor CSM, toate se regăsesc în observaţiile Comisiei de la Veneţia. Corelările Legii 303/2004 (privind statutul magistraţilor - n.r.) şi Legii 317/2004 (privind CSM - n.r.), la acele numiri şi revocări la procurorii-şefi de secţie erau contrare între cele două legi. Mai sunt şi chestiuni care vizează o mai bună funcţionare a secţiei speciale, cât şi acel interviu public, în mod transparent. Modificările sunt foarte bune şi este bine că s-a renunţat la modificările legate de răspunderea magistraţilor, la cea cu ministrul, titular al acţiunii disciplinare şi acea prorogare de 4 ani pentru pensia anticipată“, a afirmat deputatul PSD Florin Iordache.

Deşi mai critic cu textul ordonanţei, senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat că „e bine că au dispărut acele dorinţe de modificare la răspunderea magistraţilor şi de revocare a membrilor CSM cu vot în plen“, fiind „cele mai flagrante lucruri în privinţa a ceea ce nu se putea accepta şi justifica“.  Acesta a spus, în schimb, că nu înţelege „care era urgenţa cu modificarea condiţiilor de vechime pentru accesul în funcţii“.

Întrebat ce părere are despre Ordonanţa pentru Legile Justiţiei, senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu a spus că „nu crede că este în regulă“, dar că nu se poate pronunţa în totalitate, necitind încă textul legislativ. „Nu am văzut-o, nu cred că este în regulă. Dar vreau mai întâi să văd textul Ordonanţei înainte de a mă pronunţa. Însă eu cred că trebuia discutată în partid mai ales că stăm de doi ani de zile pe masă cu Legile Justiţiei“, a mai explicat Ţuţuianu.

Opoziţia critică la unison OUG-ul

Liderul PNL Ludovic Orban a acuzat  Guvernul că „îşi bate joc în continuare de conlucrarea loială cu Comisia Europeană“, adoptând o OUG „mincinoasă“ care va genera „efecte negative incalculabile asupra percepţiei României“. Acesta a continuat critica, numindu-l  pe Tudorel Toader „ministrul infractorilor din partid“ care „funcţionează ca un instrument politic al lui Dragnea şi Tăriceanu“.

Deputatul USR Silviu Dehelean a atras atenţia că OUG-ul adoptat de Guvern va afecta nu doar dosarele  Revoluţiei şi pe cel al protestelor din 10 august, dar şi dosarul Tel Drum, în care este implicat Liviu Dragnea, mai mulţi procurori fiind îndepărtaţi din aceste dosare din cauza pragului de vechime impus de ordonanţă.

Un mesaj dur a lansat şi Mişcarea România Împreună, formaţiunea condusă de Dacian Cioloş avertizând că OUG permite politicului să „dicteze cine este vinovat“, dând „dispense de bună purtare celor care vor răspunde la comenzile politice“. RO+ a mai subliniat că adoptarea în grabă a unei OUG pentru „corectarea“ legilor justiţiei evidenţiază încă o dată maniera autoritară şi incoerentă de legiferare a coaliţiei PSD-ALDE, în dispreţul ideii de dezbatere parlamentară şi cu încălcarea principiului transparenţei şi al consultării publice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort