Orban vorbeşte despre "cheltuieli nenecesare, care au fost făcute mai mult să servească clientelei", prin proiecte precum PNDL sau FDI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Ludovic Orban acuză fosta guvernare de faptul că a lansat proiecte precum Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) sau Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) fără a asigura fondurile necesare, iar în aceste condiţii ceea ce s-a lucrat la proiectele începute şi neachitate se distruge.

Orban spune că situaţii similare s-au constatat cu proiecte începute în urmă cu mai bine de zece ani, în baza unei Ordonanţe a Guvernului din anul 2006. 

Premierul Ludovic Orban acuză că în administraţia publică s-au descoperit "cheltuieli nenecesare, care au fost făcute mai mult să servească clientelei”, prin proiecte precum PNDL sau FDI, primul ministru catalogând drept "fantomatic” Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Primul ministru a spus că în ceea ce priveşte PNDL nu este o procedură transparentă, nu sunt criterii clare.

"Pe PNDL nu se dau proiecte în mod obiectiv. Dar cât de cât, puteau să aplice. (...) Au inventat acest fond (Fondul de Dezvoltare şi Investiţii – n.r.) fără să aibă bani ca să îşi motiveze nişte primari înainte de campania de europarlamentare. Au dat o mică parte, au dat nişte avansuri. (...)  Noi am avertizat public că acest FDI este ca şi cum te-ai aşeza pe nisipuri mişcătoare”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri seară, într-o emisiune la B1 Tv. 

El a precizat că există "câteva zeci” de proiecte în care s-au dat avansuri, care ar urma să fie derulate prin FDI, arătând că proiectele demarate fără a fi asigurată finanţarea riscă nu doar să fie nefinalizate, ci ceea ce s-a construit să se distrugă.

"Ei au deschis un fond fals, fără bani, aşa zisul FDI, în condiţiile în care i-au păcălit pe primari (..) iar pe 4 noiembrie noi nu am găsit niciun leuţ pentru decontarea lucrărilor efectuate în cadrul PNDL. Trebuie odată să ne dezbărăm, nu noi, că noi am încercat să fim raţionali, trebuie să faci lucrări de investiţii pe care ai capacitatea să le termini. Nici astăzi, de exemplu, nu este finalizat PNDL 1, însă sunt lucrări restante şi multe situaţii problematice pentru că dacă nu plăteşti pleacă firma şi lucrările pe care le-ai făcut se distrug. Mai sunt proiecte neterminate de pe Ordonanţa 7 (care se referă la programul de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural - n.r.) care a fost lansată la sfârşitul anului 2006. (...) Nu numai că pentru PNDL au mărit numărul de proiecte peste capacitatea de a asigura finanţarea, au inventat şi FDI-ul şi sifonează banii”, a adăugat premierul. 

Primul ministru a precizat că administraţia publică trebuie să se concentreze pe acele lucrări care pot fi finalizate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie