Orban: O să merg la reuniunea Biroului Executiv ca să cer demisia lui Cîţu şi oprirea discuţiilor cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban la Congresul PNL FOTO Captură video

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat în cadrul unei emisiuni la Realitatea că îi va cere demisia actualului preşedinte al PNL, Florin Cîţu, în Biroul Executiv al PNL. Fostului lider de partid este sigur că liberalii vor să îl dea afară din partid, însă „Iohannis nu le-a dat voie” până acum, ca să nu fie „victimizat”.

„Potrivit liberalului, în urma declaraţiilor făcute la adresa noi conduceri a PNL, liberalii „au trimis la 23:36 convocarea Biroului Executiv şi mie mi-au trimis mesaj să mă prezint obligatoriu pentru că vor discuta în baza articolului 32 declaraţiile mele lansate la adresa PNL. A fost o decizie luată de grupul din jurul lui Cîţu, probabil Alina Gorghiu, Bode, Rareş Bogdan, care au luat decizia să convoace Biroul Executiv vineri ca să mă dea afară pe mine. Acum ei ştiu foarte bine că pentru a da afară un fost preşedinte al partidului, e nevoie de o decizie a Consiliului Naţional”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, la Realiatea. 

Întrebat dacă aşteaptă să îl dea afară, liberalul a spus: „o să merg la reuniunea Biroului executiv ca să cer demisia lui Cîţu şi să cer oprirea discuţiilor cu PSD, după care dacă ei continuă să bată palma cu PSD, în mod evident, nu mai am ce să caut cu ei”. 

Întrebat dacă liberalii pregătesc terenul să îl dea afara, Ludovic Orban a răspuns: „cu siguranţă”. 

„Eu cred că nu le-a dat voie Iohannis până acum să mă dea afară ca să nu mă victimizeze”, a mai completat fostul şef al liberalilor. 

„Eu m-am dezafiliat, în semn de protest tocmai pentru deschiderea negocierilor cu PSD. Am spus că nu îmi dau demisia. Am trei condiţii. Refacerea coaliţiei de centru dreapta, să se întoarcă cu faţa către popor şi Cîţu să plece acasă”, a mai explicat liberalul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare