Orban: Li s-au oferit posturi de miniştri unor colegi din PNL pentru a vota moţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban/ Foto: Dorin Constanda

Preşedintele PNL, Ludovic Orban,a declarat marţi, la B1, că lideri ai PSD şi ALDE au încercat să convingă parlamentari liberali să voteze moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, inclusiv cu promisiunea că vor primi portofolii de miniştri în viitorul guvern PSD-ALDE.

Ludovic Orban susţine că lideri marcanţi ai coaliţiei de guvernământ, inclusiv Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi încercat să convingă parlamentari liberali să voteze moţiunea de cenzură.

”S-au dat telefoane, s-au făcut oferte, s-au făcut presiuni. Inclusiv liderul ALDE a ajuns să dea telefoane şi să facă oferte (...) Li s-au oferit unor colegi de-ai noştri posturi de miniştri, de preşedinţi de filială”, a declarat Orban.

În legătură cu speculaţiile legate de susţinerea moţiunii de către unii liberali, Orban a spus că nu există acest pericol. ”Sunt spuse ale unor lideri PSD şi ALDE. Am vorbit personal cu toţi parlamentarii PNL, iar atitudinea lor a fost clară”, a mai spus Orban.

Preşedintele PNL a anunţat, marţi, că parlamentarii liberali vor fi prezenţi în sala de plen, dar nu vor participa la votul privind moţiunea.

”Bătăliile se câştigă pe câmpul de luptă, nu părăsindu-l. Oamenii ne-au votat ca să le apărăm interesele. Suntem prezenţi pentru a împiedica fraudarea voturilor şi pentru a ne exprima poziţia critică faţă de aceste două capete ale hidrei, Dragnea şi Grindeanu. Nerealizarea cvorumului este în interesul lui Dragnea, pentru că nu duce la căderea moţiunii, ci la amânarea dezbaterii şi a votului. În acest fel, Dragnea poate câştiga timp pentru a mai cumpăra voturi de susţinere”, a scris Orban pe Facebook.

El a răspuns astfel criticilor din mediul online potrivit cărora PNL ar contribui la asigurarea cvorumului de şedinţă necesar votării moţiunii.

”Vă intreb şi eu: ce s-ar fi întamplat dacă noi am fi ieşit din sălile de şedinţă în timpul dezbaterii legilor care au făcut parte din trocul trădării dintre Dragnea şi UDMR? Prin urmare, vom fi toţi prezenţi în sală şi niciun parlamentar PNL nu va vota”, a explicat preşedintele PNL.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort