Orban, indicaţii pentru Cîţu privind împarţirea banilor publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ludovic Orban, actual şef al PNL şi contracandidatului premierului la şefia partidului, susţine că, la rectificarea bugetară, este necesar să se aloce fonduri pentru investiţii în dezvoltarea comunităţilor locale.

"Noile proiecte de infrastructură au nevoie de un timp rezonabil de pregătire şi de suficient timp pentru implementare, astfel încât în comunităţile locale să se resimtă impactul pozitiv în următorii 2-3 ani.

Cel puţin 40 de miliarde de lei, pe o bugetare serioasă cu planificare multianuală, trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3, iar această sumă trebuie să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal. Cum am mai precizat, spaţiul bugetar se deschide deja, pe măsură ce PNDL 1 şi 2 ajung la final", susţine Ludovic Orban, într-o postare pe Facebook.

În acest sens, consideră şeful PNL, este necesar ca Guvernul să demareze discuţii aplicate cu părţile interesate.

"Deviza Partidului Naţional Liberal, pentru care fiecare dintre primarii noştri au cerut anul trecut încrederea cetăţenilor, a fost aceea că „Dezvoltăm România”, iar acest program înseamnă că trebuie să dezvoltăm fiecare comunitate locală", susţine Orban.

Ludovic Orban şi Florin Cîţu candidează pentru conducerea Partidului Naţional Liberal la Congresul care va avea loc în luna septembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein