Orban îi cere premierului să facă demersurile necesare pentru includerea în bugetul Comisiei Europene a fondurilor pentru pesta porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a adresat, luni, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care îi solicită să facă de urgenţă toate demersurile necesare pentru ca în noua propunere de buget a Comisiei să fie incluse fonduri suficiente pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pesta porcină africană.

„Doamnă prim-ministru, vă solicităm să faceţi de urgenţă toate demersurile necesare pentru ca, în noua propunere de buget a Comisiei, să fie incluse fonduri suficiente pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pesta porcină africană. Vă reamintim, doamnă prim-ministru, că, în propunerea iniţială de buget, prezentată de Comisia Europeană în luna mai, nu fuseseră alocate fonduri suficiente pentru combaterea pestei porcine, deoarece numărul focarelor era încă mic la acel moment. Boala s-a răspândit puternic în lunile de vară, iar cele mai multe focare au apărut pe teritoriul României. Cu toate acestea, în luna septembrie, Consiliul Uniunii Europene, cu participarea Guvernului pe care îl reprezentaţi, a votat alocarea a zero euro pentru linia bugetară "05.02.15.99 - alte măsuri pentru carnea de porc, carnea de pasăre, ouă, apicultură sau alte produse de origine animală" prin care pot fi sprijiniţi fermierii afectaţi de pestă porcină. Totodată, Consiliul UE, cu participarea Guvernului României, a votat tăierea a 8,5 milioane de euro, de la 50 de milioane de euro, la 41,5 milioane de euro, a fondurilor propuse pentru linia bugetară "17.04.04 - Fondul pentru măsuri de urgenţă privind sănătatea animalelor şi plantelor", o altă linie bugetară prin care pot fi sprijiniţi fermierii afectaţi" se arată în scrisoarea preşedintelui PNL.

În document se arată că, în paralel, eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a depus în luna august în Parlamentul European două amendamente la Bugetul UE 2019 pentru a creşte alocările pentru combaterea pestei porcine africane.

„Siegfried Mureşan a cerut 100 de milioane de euro la linia bugetară la care Consiliul UE ceruse zero euro. În al doilea amendament, a fost solicitată o creştere de 10 milioane de euro acolo unde Consiliul UE ceruse o tăiere de 8,5 milioane de euro. În urma acestor amendamente, Parlamentul European a inclus în poziţia proprie privind Bugetul UE 2019 din 24 octombrie o alocare de 50 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană şi a respins tăierile propuse de Consiliu. Fiindcă acum procedura bugetară se reia, Guvernul României are şansa să repare greşelile făcute anterior şi să facă toate demersurile pentru a include fonduri suficiente pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană încă din propunerea de buget care va fi prezentată de Comisia Europeană în data de 30 noiembrie a.c“, a mai afirmat Orban.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete