Orban: Eu, în locul lui Dăncilă, mi-aş fi prezentat demisia, că oricum mandatul de şase luni al Guvernelor PSD-ALDE a expirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat luni, după ce premierul Viorica Dăncilă şi-a prezentat bilanţul primelor şase luni de guvernare, că al treilea premier al PSD din ultimii doi ani ar trebui să-şi dea demisia, în condiţiile în care performanţele echipei sale sunt mai slabe faţă de cele ale predecesorilor.

„Guvernul Dăncilă a reuşit ca primul trimestru al anului 2018 să realizeze contraperformanţa de a nu mai avea creştere economică în raport cu trimestrul patru al anului 2017. Acest Guvern este, de asemenea, autorul unor contraperformanţe care fac extrem de mult rău României. Avem cea mai mică rată a absorbţiei fondurilor europene, avem cele mai mici investiţii. Guvernul Dăncilă are cel mai mare deficit bugetar de la criză încoace, din toate Guvernele care s-au succedat, ajungând la un deficit bugetar la cinci luni de 9 milioane de lei”, a spus Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai susţinut că, în primul trimestru din anul 2018, pensiile au fost reduse cu aproape 1%, iar puterea de cumpărare a românilor a fost “atacată”. „Guvernul Dăncilă a reuşit în domeniul pensionarilor o contraperformanţă neaşteptată, şi anume aceea ce pe primul trimestru al anului 2018, pensia să scadă cu 0,98%. Guvernul Dăncilă a tăiat pensiile în anul 2018, deoarece a refuzat să aplice formula de creştere a pensiilor de la 1 ianuarie, formulă prevăzută în legea pensiilor, preferând să crească pensiile de la 1 iulie majorând cu 10% punctul de pensie, în loc să  majoreze cu 8% de la 1 ianuarie 2018. Guvernul Dăncilă a reuşit să atace puterea de cumpărare a românilor ducând la o putere de cumpărare mai mică pentru pensii şi salarii, în primele şase luni ale anului”, a completat Orban. 

Preşedintele liberal a spus că, dacă era în locul premierului, şi-ar fi dat demisia. Acesta spune că Dăncilă nu este lăsată să demisoneze şi este “ţinută cu forţa” de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu în funcţie. „Eu, în locul domanei Dăncilă, mi-aş fi prezentat demisia, că oricum mandatul de şase luni al Guvernelor PSD-ALDE sub conducerea lui Dragnea şi Tăriceanu a expirat. Sigur că nu este lăsată doamna Dăncilă să facă ce vrea şi este ţinută cu forţa la Palatul Victoria, în condiţiile în care se vede clar că nu are nicio legătură cu poziţia de premier”, a precizat Orban

Premierul Viorica Dăncilă şi-a prezentat luni bilanţul după şase luni de guvernare şi a susţinut că toate criticile referitoare la lipsa investiţiilor au fost nefondate, în contextul în care bugetul alocat acestora a crescut cu peste 50% în primul semestru, la 9,1 miliarde lei, faţă de primele şase luni ale anului trecut, iar avansul investiţiilor străine arată că investitorii nu se lasă impresionaţi de ştirile false şi alarmiste lansate de criticii Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare