Orban e optimist, în ciuda trădărilor: Chiar dacă câţiva dintre semnatarii moţiunii nu o vor vota, mai avem 10 voturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Digi24, că e încrezător că moţiunea de cenzură va fi adoptată joi, chiar şi în condiţiile în care PSD şi-a recuperat azi doi dintre parlamentari - Horia Nasra şi Cornel Itu, care timp de o săptămână au trecut la Pro România. De asemenea, deputatul PSD Sorin Bota, unul dintre semnatarii moţiunii PNL, s-a răzgândit.

„Domnii deputaţi Itu şi Nasra nu au semnat moţiunea de cenzură şi niciodată în calculele noastre nu au fost consideraţi ca posibili votanţi ai moţiunii de cenzură. Ca atare, n-am pierdut niciun vot, nu a existat niciodată în evaluările noastre ca aceşti doi parlamentari să voteze cu PSD sau să voteze moţiunea. Niciodată nu i-am luat în calcul că vor vota moţiunea. În privinţa domnului Bota, sunt informaţii pe surse, domnul Bota nu a dat o declaraţie clară că nu votează moţiunea de cenzură. Sigur, avem prevăzute discuţii în continuare cu domnul deputat şi eu îmi exprim convingerea că va rămâne consecvent pentru că nu poţi să pui o semnătură şi apoi pentru că cineva îţi promite marea cu sarea să te răzgândeşti să nu votezi moţiunea de cenzură.

Toate informaţiile astea care circulă, am văzut atâtea informaţii false aruncate de PSD în mod deliberat pentru a crea o stare de incertitudine. Eu vă spun cum stăm cu calculelele direct. Deci avem 237 de semnatari ai moţiunii, până în momentul de faţă ştim sigur că un parlamentar nu poate participa la moţiunea de cenzură din motive de sănătate care sunt foarte obiective.

Sigur, că mai există dubii asupra a încă 2 parlamentari, dar în plus faţă de cei 237 de semnatari ai moţiunii, no iastăzi avem angajament de vot din parte a cel puţin alţi 10 deputaţi. Şi chiar dacă am pierde 3-4-5 voturi dintre semnatari, deşi nu cred, voturile care vor veni în plus, nu numai că vor compensa pierderea respectivă, ci vor asigura, vor garanta succesul moţiunii”, a declarat liderul PNL la Digi24.

Deputatul PSD Sorin Bota, unul dintre semnatarii moţiunii de cenzură, s-a răzgândit după ce Viorica Dăncilă i-a promis un post în conducerea ASF, instituţie cu lefuri exorbitante, sau funcţia de ministru al Transporturilor, susţin surse politice pentru Adevarul. Horia Nasra şi Cornel Itu s-au întors şi ei în partid după ce Dăncilă le-a promis şefia PSD Cluj, după ce actualul preşedinte, Liviu Alexa, a insultat mai mulţi jurnalişti clujeni.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online