Orban, după decizia CCR privind codurile: O victorie amară după asaltul dat în ultimii ani de zile de PSD-ALDE în favoarea infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban,. a salutat decizia CCR de a declara modificările aduse la Codurile Penale neconstituţionale şi cere coaliţiei PSD-ALDE să meargă în parlament şi să abroge toate amendamentele controversate.

„Sesizarea noastră şi a Preşedintelui Klaus Iohannis, depusa alături de ceilalţi colegi din Opoziţie a fost admisă aşa cum era firesc să se întâmple şi cum era de aşteptat pentru orice magistrat responsabil în exerciţiul funcţiei de judecător constituţional. În urma deciziei de astăzi a CCR ambele proiecte legislative trebuie respinse în ansamblul lor de Parlament, ceea ce recomandă şi Comisia de la Veneţia în raportul realizat asupra modificărilor aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Eventualele ajustări aduse legislaţiei trebuie să facă obiectul unui nou proiect de lege, supus consultării şi dezbaterii publice, în care să se ţină cont în mod real de observaţiile profesioniştilor“, a declarat Ludovic Orban, potrivit unui comunicat de presă. 

„Solicit imperativ liderilor PSD şi ALDE să anunţe încă de astăzi abandonarea agendei infractorilor, respectiv respingerea proiectelor de modificare a Codurilor penale şi abandonarea tuturor celorlalte proiecte legislative toxice venite să favorizeze persoane condamnate sau aflate în curs de cercetare penală. Din păcate, există în vigoare modificări aduse legislaţiei care servesc infractorilor, fie în mod direct, cum este cazul Legii recursului compensatoriu, fie în mod indirect, cum este cazul Secţiei Speciale pentru anchetarea magistraţilor. Toate aceste orori legislative trebuie corectate în cel mai scurt timp, însă pentru acest lucru este nevoie ca parlamentarii PSD şi ALDE să admită ticăloşiile la care au fost părtaşi, lăsând victimele fără protecţie şi apărare în faţa agresorilor şi criminalilor, şi măcar în ultimul ceas să înţeleagă că se află în serviciul poporului şi nu a propriei persoane“, completează preşedintele PNL. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat