Ce a înţeles PSD după ce Codurile penale au picat la CCR: Înseamnă că ce am făcut în Parlament nu e atât de rău. Dacă era atât de rău, luau o decizie de la început
0Senatorul PSD Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei Juridice din Senat, a declarat, la Digi 24, că modificările operate de coaliţia PSD-ALDE nu au fost chiar atât de grave dacă judecătorii CCR au avut nevoie de 7 şedinţe pentru a le declara neconstituţonale. Codurile penale, respinse de CCR, se vor întoarce în Parlament, unde senatorii şi deputaţii fie le vor modifica, fie le vor abandona.
„E foarte bine că, după 7 amânări, Curte a decis. Înseamnă că ce am făcut noi în Parlament nu e atât de rău. Dacă era atât de rău, luau o decizie de la început. Trebuie să vedem motivarea“, a spus senatorul PSD Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, la Digi 24.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis luni că modificările Codurilor penale sunt neconstituţionale, pe motiv că aceste modificări nu au fost făcute cu corelarea mai multor decizii ale CCR. Legile urmează să se întoarcă acum în Parlament. Până acum, CCR a amânate de şapte ori să se pronunţe în acest caz.