Orban, după ce Cîţu a acuzat Parlamentul că se mişcă încet cu reformele: „Nu ştiu despre ce lentoare e vorba”. Care este explicaţia liderului PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban a transmis că nu Parlamentul este cel care întârzie reformele, aşa cum a acuzat premierul Florin Cîţu. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, neagă acuzaţiile premierului Cîţu, care a transmis că Parlamentul se mişcă încet cu adoptarea reformelor promise. În replică, Orban a declarat că, întâi de toate, este nevoie de consens în Coaliţie pentru a trece orice lege în Parlament şi a explicat de ce sunt întârziate proiectele pentru desfiinţarea SIIJ şi pentru majorarea alocaţiilor de la începutul anului viitor.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a explicat că proiectul de desfiinţare a Secţiei Speciale a fost iniţial stabilit în Coaliţia de guvernare şi adoptat în Camera Deputaţilor, însă, ulterior, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a sesizat Comisia de la Veneţia „fără să comunice acest lucru”, fapt care a întârziat adoptarea proiectului. În prezent, desfiinşarea SIIJ este blocată pentru că se aşteaptă punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, a transmis Orban, spunând că „au apărut nişte factori care nu au ţinut de Parlament, ci de puterea executivă”.

„Nu ştiu despre ce lentoare e vorba. În Parlament, pentru a putea trece orice proiect de lege, trebuie să existe înţelegere în coaliţie. Pe legea SIIJ noi am convenit în Coaliţie o formă, am adoptat-o la Camera Deputaţilor, destul de greu, după care ministrul Justiţiei, fără să ne comunice acest lucru, a sesizat Comisia de la Veneţia. Nu poate nimeni să ne spună că întârziem adoptarea legii SIIJ atât timp cât decizia la nivelul coaliţiei a fost, după acest demers de sesizare a Comisiei de la Veneţia, să asteptăm punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia şi, imediat după, să întrunim conducerea Coaliţiei  pentru a stabili forma de desfiinţare a Secţiei Speciale, pe care o vom susţine şi vom convoca o sesiune extraordinară la Senat pentru a putea adopta acea formă. Repet, nu noi am tergiversat procesul de adoptare. Au apărut nişte factori care nu au ţinut de Parlament, ci de puterea executivă”, a spus Ludovic Orban joi, la finalul şedinţei Birourilor Reunite ale Camerei şi Senatului. 

În ceea ce priveşte majorarea alocaţiilor pentru copii, liderul PNL a explicat că ordonanţa de urgenţă emisă de Guvern iniţial nu prevedea creşterea de la 1 ianuarie 2022, aşa cum s-a decis în Coaliţie, astfel că a trebui să fie depus un amendament la Senat pentru a introduce această prevedere. Un blocaj mai mare a apărut la Cameră, însă, pentru că „nu a existat suport suficient de mare” din partea parlamentarilor Puterii şi astfel a trebuit să se rediscute problema în Coaliţie. 

„În cazul alocaţiilor, Guvernul, când a emis ordonanţa de urgenţă, nu aprevăzut ca umătoarea tranşă de creştere să fie de la 1 ianuarie 2022, aşa cum a fost înţelegerea în Coaliţie. La Senat s-a depus un amendament care să aducă ordonanţa în cadrul deciziei luate în Coaliţie, după care a venit la Cameră. Aici a fost nevoie de mai multe discuţii în coaliţie pentru că nu a existat suport suficient de mare, pentru că au apărut multe voci individuale legate de acest subiect. A fost nevoie să rediscutăm în coaliţie pentru a ajunge la o formulă comună. De ce nu a mai fost adoptată în Cameră? Pentru că nu mai era temeiul. PSD a atacat la CCR”, a mai spus Orban. 

Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi seară, că sunt mai multe legi care au trecut de Guvern, însă în Parlament s-au blocat şi trebuie găsită o soluţie în acest sens. Astfel, premierul a transmis că „va trebui să facem reformă prin ordonanţe”. 

„Ne-am asumat reforma cu toţii. Nu se poate Guvernul să ia nişte decizii (...) şi apoi să rămână prin Parlament pe acolo”, a declarat Cîţu, precizând că a ridicat această problemă în cadrul coaliţiei.

„De-acum încolo va trebui să facem reformă prin ordonanţe (...) altă soluţie nu văd (...) Nu voi aştepta după Parlament să se horărască”, a adăugat premierul, precizând că doreşte continuarea reormelor în toate domeniile.

Vezi şi: Cîţu: Sunt legi care au trecut de Guvern şi în Parlament s-au blocat. Va trebui să facem reformă prin ordonanţe, altă soluţie nu văd

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană