Orban, despre incidentul de la Ziua Marinei, când unui militar i s-a făcut rău : Este evident că preşedintele n-are cum să vadă, pentru că n-are ochi în ceafă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că preşedintele Klaus Iohannis nu avea cum să vadă incidentul de la ceremonia de Ziua Marinei de la Constanţa, "pentru că n-are ochi în ceafă" şi pentru că era implicat în susţinerea discursului. El afirmă că, în schimb, toţi cei care se aflau în tribună au văzut, inclusiv miniştrii Apărării, Justiţiei şi de Externe, şi nu au avut vreo reacţie.

Ludovic Orban a fost întrebat, vineri seară, la Digi 24, despre incidentul petrecut la Ziua Marinei din Constanţa, unde unui militar american i s-a făcut rău în timpul ceremoniei, iar şeful statului şi-a continuat discursul.

"Chiar nu mi se pare un subiect de discuţie, este evident că preşedintele n-are cum să vadă, pentru că n-are ochi în ceafă. Poate că trebuie să dăm o regulă că preşedintele trebuie să aibă un ochi în ceafă... El era implicat în susţinerea discursului, se vedea clar că a citit de pe foi şi a plecat în stânga, deci nu avea cum să vadă locul din lateral, era în spate, înspre dreapta", a afirmat Orban.

El a spus că Iohannis nu a văzut incidentul, însă cei aflaţi cu faţa au văzut şi totuşi nu au reacţionat.

"Deci nu a văzut. Au văzut alţii în schimb, toţi cei care erau la tribună şi ce mi se pare foarte ciudat, că preşedintele care era cu spatele, implicat într-o acţiune, într-un discurs adresat marinarilor, a ajuns subiect de discuţie, dar cei care stăteau cu faţa, şi anume ministrul Apărării, ministrul Justiţiei, ministrul de Externe, care erau cu faţa şi au văzut foarte clar, nu există ... au văzut şi n-au avut niciun fel de reacţie", a declarat Orban.

El a adăugat că "cine trebuia să aibă reacţie a avut reacţie, s-a văzut că s-a intervenit", militarul a ajuns la spital, fiind doar o cădere de glicemie, astfel că e în afara oricărui pericol.

"Nu înţeleg ce ar trebui să facă preşedintele, când citeşte un discurs să se uite permanent în stânga, în dreapta, să vadă, să urmărească ce se întâmplă. Citea un mesaj care era adresat marinarilor, militarilor români din marină", a mai spus Orban.

Răspunzând unei alte întrebări, Orban a spus că, dacă ar fi văzut, preşedintele "probabil ar fi reacţionat într-un fel".

"Oricum sunt convins că s-a interesat privind starea medicală, nu există niciun dubiu în privinţa asta", a conchis el.

Unui militar american care participa la ceremoniile de Ziua Marinei, de joi, de pe faleza din Constanţa, i s-a făcut rău. Ulterior, ministrul Apărării a precizat că a fost vorba despre o cădere de glicemie, iar militarul este internat la Spitalul Militar.

Militarului i s-a făcut rău în timpul discursului preşedintelui Klaus Iohannis, fiind preluat de o ambulanţă.

”Militarul american este sub îngrijire, lucrurile se pare că decurg bine, a fost doar o cădere de glicemie. Este la Spitalul Militar”, a explicat ministrul Apărării Gabriel Leş.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte