Orban, despre Fifor: Absolvind filosofia, probabil a stat mult în bibliotecă unde se găsesc cărţi din mai multe domenii şi le-a citit titlurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a ironizat marţi nominalizarea lui Mihai Fifor la Ministerul Apărării, despre care a spus că este omul bun la toate al PSD, fiind propus la trei ministere, dar a atras atenţia că principala obligaţie a acestuia este să asigure finanţarea a 2% din PIB pentru Armată, în conformitate cu obligaţiile asumate de România.

”Fifor e bun la toate. L-au luat din Oltenia şi l-au pus preşedinte la Arad, a trecut prin diverse ministere – a fost propus la Transporturi, mai înainte a fost ministrul Economiei şi acum e bun şi de ministrul Apărării. Fifor ăsta e bun la toate. Probabil, absolvind filosofia şi stând mult în bibliotecă, a avut acces, în bibliotecă se găsesc cărţi din mai multe domenii şi probabil ştie titlurile, le-a citit titlurile. Va face exact ceea ce a făcut şi la celelalte ministere, adică nimic”, a declarat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a atras atenţia că, în privinţa Ministerului Apărării, pericolul cel mai mare este pierderea credibilităţii României pentru că Guvernul nu vrea să-şi respecte angajamentul pe care asumat ca stat, şi anume asigurarea a 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei, lucru care, a mai spus el, pune în pericol România, afectează siguranţa ţării şi relaţii cu partenerii constituţionali.

”Nu vorbesc în pustiu, ştiu foarte bine că au fost dicuţii care s-au purtat pe această temă: cum ţinem deficitul sub 3%. Una dintre soluţiile prezentate a fost să nu se efectueze aceste cheltuieli pentru înzestrare pe pretextul că nu se apucă să se semneze contractele. Nu pot să nu remarc faptul că doi miniştri ai Apărării, înainte de a se duce la Washington, şi-au pierdut mandatul”, a mai spus liderul PNL.

În ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Şimon, propunerea pentru Ministerul Economiei, Ludovic Orban a spus că acesta ”face parte din categoria pseudominiştrilor care apar de nicăieri şi pleacă nicăieri”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat