Orban: Dacă preşedintele Iohannis vrea să aibă parteneriat, să-l aibă cu preşedintele PNL ales

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban nu mai vrea să aibă vreo legătură cu Klaus Iohannis. FOTO Mediafax

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a afirmat că el şi-a făcut datoria în relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis şi că dacă şeful statului vrea parteneriat, poate să-l aibă cu preşedintele ales al partidului, premierul Florin Cîţu.

Ludovic Orban a fost întrebat dacă mai există cale de împăcare cu Klaus Iohannis, după ce, sâmbătă, la finalul Congresului PNL, a declarat că între el şi şeful statului, Klaus Iohannis, „nu mai există niciun parteneriat”.

„Am fost şeful de campanie al candidatului la preşedinţie al PNL, Klaus Iohannis. Împreună am reuşit un scor senzaţional, cel mai mare scor politic - şi în primul tur, şi în al doilea tur - pentru un preşedinte al României. Eu cred că mi-am făcut datoria în relaţia cu domnul Iohannis şi lucrurile sunt cât se poate de limpezi. Sigur că, dacă vrea să aibă parteneriat, să aibă cu preşedintele partidului ales", a spus Orban, după ce a votat la Consiliul Naţional al PNL, în care se aleg celelalte funcţii de conducere.

Despre faptul că preşedintele Iohannis ar fi influenţat rezultatul votului la Congres, Orban a răspuns: "Aţi fost martori la congres. Ce să mai spun. Eu vă spun că nu am trăit niciun astfel de congres. Fata care a votat înaintea mea îşi fotografia votul cu draperia trasă şi cu toate camerele. Ăsta e doar un exemplu".

Întrebat dacă îi este teamă de o excludere din partid, fostul lider al PNL, a răspuns că "ar fi ultima nebunie pe care ar putea să o facă cei din echipa necâştigătoare".

El a fost chestionat şi despre informaţiile care se vehiculează că oameni din tabăra sa ar urma să fie excluşi.

"Asta ar fi o mare prostie. Colegii care m-au susţinut sunt colegi care au muncit pentru partid, care au făcut un lucru foarte bun pentru partid că m-au sprijinit. Era evident pentru orice om de bun simţ că dacă aş fi fost ales în calitate de preşedinte era mult mai bine pentru PNL. Aşa a fost să fie. Ar fi culmea să fie sancţionaţi colegi de-ai mei care au avut o opţiune în beneficiul PNL", a afirmat Ludovic Orban.

Cu privire la votul pentru celelalte funcţii din conducerea PNL, el a precizat că acesta este "liber exprimat, nu există niciun sistem de control".

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani