Orban: Azi am sesizat CCR cu un conflict juridic. Din punctul nostru de vedere, moţiunea de cenzură nu poate fi depusă decât în sesiune ordinară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a afirmat că având în vedere că a depus la CCR o sesizare a unui conflict juridic între Guvern şi Parlament, să vedem ce moţiune de cenzură va fi. El a adăugat că o moţiune de cenzură nu poate fi depusă decât în sesiune ordinară şi niciun partid sau lider politic nu îşi poate bate joc de Legislativ.

„La prima întrebare, să vedem ce moţiune de cenzură va fi. Azi am depus la CCR o sesizare prin care am invocat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament privitor la moţiune. Din punctul nostru de vedere moţiunea de cenzură nu poate fi depusă decât în sesiune ordinară. Nu poate fi depusă în vacanţa parlamentară. Acceptând prin absurd că se poate depune moţiune în sesiunea extraordinară, până la începutul următoarei sesiuni ordinare. Moţiunea să fie depusă într-o sesiune extraordinară, ea citită în altă sesiune extrodinară şi apoi votată într-o alta sau într-o sesiune ordinară. Eu consider că niciun partid politic şi niciun lider politic nu îşi poate joc de această instituţie, transformând moţiunea de cenzură dintr-un instrument democratic, într-un mijloc de campanie electorală“, a declarat Ludovic Orban vineri la sediul Primăriei Timişoara.

Liderul interimar la PSD Marcel Ciolacu a declarat vineri că nu există nicio şansă ca moţiunea de cenzură să nu fie votată până la data de 27 septembrie, zi în care au loc alegerile locale. El a adăugat că în Constituţie nu scrie că o moţiune de cenzură depusă în sesiune extraordinară nu poate fi votată şi în sesiunea parlamentară ordinară care începe după 1 septembrie, scrie news.ro. 

PSD va decide marţi, într-un CEx, când va fi votată moţiunea de cenzură şi va merge mai departe cu procedura parlamentară, în ciuda sesizării depusă de Guvern la Curtea Constituţională. 

De asemenea, întrebat ce se va întâmpla dacă Curtea Constituţională se va pronunţa în favoarea contestaţiei, Lucian Romaşcanu a spus că „întotdeauna CCR decide pentru viitor”.

„Deci actul împlinit rămâne aşa cum a fost el împlinit. Guvernul va fi demis (dacă moţiunea de cenzură va trece - n.r.). Orice demers de asemenea tip pentru viitor nu se va mai putea face pentru că este în conflict cu Constituţia. Dacă s-a făcut până la o decizie a Curţii, ea nu se poate schimba, deoarece Curtea decide pentru viitor”, a explicat Romaşcanu.

Curtea Constituţională a stabilit ca până la 1 septembrie părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv din cauza depunerii moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară, să trimită punctele de vedere. Termenul şedinţei în care vor fi susţinute opiniile la CCR va fi decis la o dată ulterioară, arată anunţul instituţiei.

Guvernul a depus vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern-Parlament în legătură cu moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi prezentată deja în Parlament în urmă cu o zi.

Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a cerut PSD să aştepte decizia Curţii înainte de a stabili data votului la moţiune.

Guvernul reclamă, în sesizare, depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură, precum şi încălcarea Constituţiei prin fragmentarea procedurii moţiunii de cenzură în mai multe sesiuni parlamentare.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!