Orban: Astăzi Guvernul are un partener solid, serios, responsabil la Primăria Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va sprijini proiectele Primăriei Capitalei şi pe Nicuşor Dan, iar de luni, marţi, vor fi reanalizate proiectele pentru Bucureşti care au fost prezentate în campanie pentru a sprijini toate demersurile importante pentru reconstruirea şi dezvoltarea oraşului.

„Bună seara. Astăzi bucureştenii au decis clar că vor o altfel de administraţie în Bucureşti. O administraţie mai puţin preocupată de imagine, o administraţie care să arate respect faţă de cetăţeni, o administraţie care să aibă o viziune de dezvoltare a Capitalei, care să pună Bucureştiul în rândul celor mai importante capitale europene. Vă mărturisesc cu sentiment de bucurie că deşi nu mi-a fost uşor am luat decizia de a-l sprijini pe Nicuşor Dan la PMB. Astăzi se vede clar că dacă nu eram împreună cu partenerii USR-PLUS ar fi fost foarte dificil să dăm la o parte caracatiţa pesedistă şi să eliberăm Bucureştiul”, a declarat Ludovic Orban la sediul PNL din Bucureşti.

Premierul a vorbit despre importanţa dezvoltării şi continuării unor proiecte care au bătut pasul pe loc, cum ar fi autostrada de Centură a Bucureştiului sau crearea unei centuri verzi a Capitalei, care va ajuta la reducerea poluării.

„Vreau să spun limpede că tot ceea ce a spus şi înainte de a începe campania şi pe perioada campaniei rămâne în picioare. Astăzi Guvernul are un partener solid, serios, responsabil la Primăria Capitalei. Imediat, începând de luni, marţi, reanalizăm toate proiectele prezentate în campanie şi Guvernul e alături de Nicuşor Dan şi de consilierii de la Primăria Capitalei pentru a sprijini toate proiectele importante pentru Bucureşti. Astăzi este clar că între Guvern şi primarul general ales de bucureşteni există un parteneriat solid, bazat pe o viziune comună. Sunt proiecte care au bătut pasul pe loc. Autostrada de Centură a Bucureştiului. Bucureştiul e singura capitală din Europa care nu are autostradă de Centură. Va deveni realitatea. Principala cauză a poluarii cu praf este absenţa unei centuri verzi. Aici vom căuta soluţii şi vom avea şi colaborarea localităţilor din judeţul Ilfov, unde cele mai multe vor fi conduse de primari liberali. Avem nevoie de dezvoltarea metroului uşor de suprafaţă. Deja am început şi vom continua, împreună cu PMB, scoaterea la lumină a frumuseţilor Bucureştiului, reabilitarea clădirilor de patrimoniu şi valorificarea tuturor atuurilor pe care le are Bucureştiul pentru ca Bucureştiul să devină o capitală economică a regiunii”, a conchis Orban.

Candidatul PNL-USR PLUS Nicuşor Dan a obţinut la alegerile locale de duminică 47,2 % din voturi, profilându-se drept câştigător al Primăriei Capitalei, conform rezultatelor exit-poll-ului CURS - Avangarde, după prelucrarea datelor centralizate până la ora 19:30. Primarul în funcţie, candidatul PSD Gabriela Firea, a obţinut 39% din voturi, ea fiind urmată de candidatul PMP Traian Băsescu, cu 8,6% din voturi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie