Opt proiecte ale spitalelor care nu mai pot fi finanțate prin PNRR vor fi finanțate cu fonduri europene

0
Publicat:

Opt proiecte care au fost inițial incluse în Programul Național de Redresare și Reziliență, și care nu au mai pot fi menținute, vor fi finanțate cu fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027.

Guvernul încearcă să găsească surse alternative de finanțare FOTO Guvernul României

„Astăzi, am avut o întâlnire la Palatul Victoria, alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cu reprezentanții unităților sanitare și ai constructorilor. Scopul întâlnirii a fost să îi informăm pe toți cei implicați despre pașii care trebuie parcurși în perioada următoare. Am convenit ca proiectele care vizează construirea, modernizarea și dotarea unor spitale și care au în prezent un stadiu de raportare mai mic de 36% să fie transferate pe lista proiectelor finanțabile din fonduri nerambursabile europene, prin Programul Sănătate”, a transmis premierul Ilie Bolojan.

Proiectele vizate sunt:

- Sediu nou Spitalul de Urgență al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota

- Laborator de radioterapie la Spitalul Județean de Urgență Pitești

- Relocarea și modernizarea secției de oncologie și înființarea unui compartiment de cardiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

- Construirea unor secții noi la Spitalul nr. 2 Vaslui

- Institutul Regional de Oncologie Timișoara

- Spital nou cu secție de oncologie și neurologie la Spitalul de Urgență Giurgiu

- Construire și dotare clădire destinată secțiilor de boli infecțioase și pneumologie în Oradea

- Investiții în Cazarma 705 Pitești la Spitalul Militar de Urgență Dr. Ion Jianu

„Este o perioadă cu presiune bugetară mare, pentru că trebuie să finalizăm proiectele din PNRR până anul viitor, altfel riscăm să pierdem banii alocați. În același timp, trebuie să găsim soluții de transfer sau de eșalonare pentru proiectele începute, aflate în diferite stadii, astfel încât lucrările să poată continua.

Identificarea altor surse de finanțare este singura soluție pentru a menține lucrările, având în vedere că sumele alocate României prin PNRR au fost reduse semnificativ pe componenta de împrumut, iar în același timp există supracontractare și întârzieri în derularea unor proiecte. Investițiile în sănătate trebuie să continue pentru a asigura siguranța pacienților, modernizarea infrastructurii medicale și accesul tuturor românilor la servicii medicale de calitate”, mai transmite Guvernul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat