Oprea a invitat partidele la consultări pe tema noului Cod fiscal. Reacţia PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, joi, că va trimite o scrisoare tuturor partidelor politice, pentru a le chema la consultări pe tema noului Cod fiscal, înainte de sesiunea extraordinară a Parlamentului pe această temă, programată pentru sfârşitul lunii august. PNL a răspuns invitaţiei, prin vocea copreşedintelui formaţiunii, Alina Gorghiu.

UPDATE UNPR propune partidelor parlamentare data de 19 august pentru consultările pe tema Codului Fiscal, acestea urmând să aibă loc în Parlament, iar invitaţia a fost transmisă inclusiv premierului Victor Ponta, potrivit unui comunicat al formaţiunii.

UNPR precizează în comunicat că scrisoarea de invitaţie a fost transmisă prim-ministrului al Guvernului României, Victor Ponta, preşedintelui interimar al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, co-preşedinţilor Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, co-preşedinţilor Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, precum şi liderului grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Potrivit invitaţiei, consultările vor avea loc la Parlament, în data de 19 august 2015, începând cu ora 10.00, la două zile distanţă de data propusă de liberali pentru consultările pe teme economice.

Oprea a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că UNPR va transmite o scrisoare tuturor partidelor, pentru a le chema la discuţii la Palatul Parlamentului, astfel încât să fie găsită cea mai bună formulă pe tema Codului fiscal.

”Am decis ca UNPR să lanseze invitaţia la dialog pentru toate partidele politice înaintea sesiunii extraordinare a Parlamentului, discuţiile fiind pentru o viziune asupra noului Cod fiscal. România, economia României aşteaptă o decizie înţeleaptaă în privinţa rediscutarii noului Cod fiscal. Vom aduce la aceeaşi masă toate punctele de vedere şi vom încerca împreună să obţinem cel mai bun rezultat”, a declarat Gabriel Oprea.

Copreşedintele PNL,  Alina Gorghiu, a subliniat, într-o postare pe Facebook, că vede invitaţia lansată de UNPR drept „încă o poziţie favorabilă dialogului“. „Am văzut astăzi încă o poziţie favorabilă dialogului între partidele politice, venită din partea UNPR, partid din coaliţia de guvernare. Deschiderea la dialog este un semnal foarte bun, o premisă pentru proiecte care vor avea o viaţă mai lungă decât mandatul unei guvernări. Mă bucur să văd că sunt şi alte partide care pun raţiunea şi prudenţa înaintea entuziasmului, când este vorba despre proiecte majore pentru ţară.PNL a invitat partidele politice la consultări pe şase teme importante pentru viitorul României iar săptămâna aceasta am propus ca în data de 17 august să aibă loc discuţiile pe tema macrostabilităţii economice, inculsiv a Codului Fiscal.“, a scris Gorghiu.

La rândul lui, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că PNL salută gestul şi aşteaptă toate partidele la masa negocierilor.

„PNL salută faptul că UNPR a înţeles nevoia de dialog politic pe teme şi obiective majore pe termen lung şi le apreciază deschiderea şi disponibilitatea. Aşteptăm la masa discutiilor toate partidele politice parlamentare, atât de la putere cât şi din opoziţie. Scopul acestor consultari este atingerea unui consens real asupra temelor majore care ţin de dezvoltarea ţării într-un cadru de stabilitate, predictibilitate şi responsabilitate. Dar, pentru a ne asigura de un larg consens, ne aşteptăm ca toate partidele sa facă un pas către dialog“, se arată într-un comunicat transmis de Stroe.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PNL a ţinut să reamintească faptul că iniţiativa consultărilor pe tema Codul Fiscal le-a aparţinut liberalilor.

„PNL a propus, acum o săptămână, data de 17 august pentru o primă discuţie pe tema macrostabilităţii, respectiv a Codului Fiscal, încheierea unui nou acord cu FMI, BM şi CE şi Legea salarizării personalului bugetar, dar este flexibil în stabilirea unei alte date agreate de comun acord de toate partidele, înainte de sesiunea extraodinară preconizată pentru finalul lunii august. În aceste condiţii, PNL aşteaptă partidele politice parlamentare pe data de 17 august la discuţii, dată agreată inclusiv de UDMR, sau oricând se consideră a fi un moment oportun şi potrivit pentru dialog“, conchide Stroe.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”