Oprea a demisionat pentru a scăpa de dat explicaţii. Cum arată demisia fostului vicepremier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Oprea a demisionat, după o îndelungă presiune publică, din cele două funcţii pe care le ocupa în Guvern: vicepremier şi ministru de Interne.

Demisia lui Gabriel Oprea a fost foarte bine calculată. Ieri, Gabriel Oprea trebuia să vină în faţa Parlamentului pentru a explica circumstanţele morţii poliţistului Bogdan Gigină, antemergătorul coloanei sale oficiale. N-a mai venit, pentru că a invocat demisia. Şi nici măcar nu a invocat personal acest lucru, ci l-a pus pe Eugen Nicolicea, unul dintre „locotenenţii“ săi din UNPR să trimită o scrisoare Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor în care anunţa că nu mai este ministru, deci nu mai este obligat să vină în faţa plenului.

Tot ieri era programată la Senat şi moţiunea simplă depusă de liberali, intitulată  „Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreş în desfăşurarea funcţiei publice“. Până la urmă, şi moţiunea a fost scoasă de pe ordinea de zi, iar Gabriel Oprea n-a mai fost nevoit să ofere detalii publice despre accidental care a dus la moartea poliţistului Gigină.  În ultimele trie săptămâni, de la scandalul coloanei oficiale, Gabriel Oprea a refuzat cu îndârjire să spună care era scopul misiunii în care se afla. Până la urmă, a preferat să demisioneze, numai să nu ofere explicaţii în faţa Parlamentului, în condiţiile în care este şi senator.

Pentru că formarea noului Guvern este o chestiune de zile, în locul lui Gabriel Oprea, preşedintele Klaus Iohannis l-a numit vicepremier interimar şi ministru de Interne interimar pe Sorin Cîmpeanu, care ocupă în acest moment funcţia de premier interimar. La rândul său, Sorin Cîmpeanu i-a delegat atribuţiile de ministru de Interne interimar lui Ilie Botoş, secretar de stat în MAI, mâna dreaptă a lui Gabriel Oprea în timpul mandatului său ministerial.

Familia Oprea, nouă case

Demisia lui Gabriel Oprea a însemnat plecarea din Guvern a unuia dintre cei mai bogaţi miniştri. Pe lângă salariile pe care le încasa de la Guvernul României şi Academia „Mihai Viteazul“ şi pensia de la pensia de la Ministerul Apărării Naţionale, Oprea a dezvoltat o adevărată afacere imobiliară prin închirierea imobilelor pe care le deţine. Liderul UNPR deţine împreună cu soţia sa şapte terenuri, dar şi şapte clădiri – două apartamente în Bucureşti, două case de locuit în Bucureşti şi una în Voluntari (Pipera) şi două case de vacanţă – la Mangalia şi la Predeal.

Familia Oprea mai deţine un spaţiu comercial în Bucureşti şi încă unul, aflat în construcţie, în Voluntari. Aceste imobile aduc familiei Oprea venituri semnificative, întrucât şapte dintre ele sunt închiriate. Gabriel Oprea a încasat anul trecut peste 65.000 de euro din închirieri, aceeşi sumă revenindu-i şi soţiei, tot din închierieri.  Oprea, în calitate de vicepremier, a beneficiat din luna august de o triplare a salariului (până la 14.000 de lei pe lună), în urma aprobării unei Ordonanţe de Urgenţă chiar în perioada când conducea Guvernul, premierul Ponta fiind internat într-o clinică din Istanbul.  Pe lângă case şi terenuri, Oprea mai este proprietarul a două autoturisme – Volkswagen (fabricat în 2012) şi Mercedes – Benz (2007). Vicepremierul mai deţine bijuterii de 10.000 de euro şi o serie de picturi, statuete, icoane, tablouri, metale preţioase cu o valoare estimată la 50.000 de euro. (Adina Vlad)  

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța