Opoziția depune moțiune împotriva ministrului Energiei. Stroe: Nu ar fi prima dată când USR se face de râs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USR a depus astăzi, în plenul Camerei Deputaților, moțiunea simplă împotriva ministrului energiei Virgil Popescu. Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat pentru Adevărul faptul că moțiunea depusă de USR este una fără substanță, iar cel mai probabil va fi votată doar de deputații care au și semnat. 

Opoziția depune moțiune împotriva ministrului Energiei FOTO: GOV.RO

„Nu există în momentul de față niciun motiv de îngrijorare pe chestiunea asta. De altfel, până la urmă PSD va exprima public lucrul acesta” , a răspuns Ionuț Stroe în momentul în care a fost întrebat daca PSD va vota moțiunea simplă împotriva ministrului Virgil Popescu.

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că moțiunea de cenzură, una golită de conținut și depășită de realități, a USR reprezintă un mic joc al partidului prin care încearcă să îl tragă în jos pe ministrul Virgil Popescu

„Eu vă spun o opinie personală, sunt mici joculețe a unor partide sau partidulețe zgomotoase de altfel care încearcă și ei la rândul lor să îl demonizeze pe ministrul Energiei, înțelegem că a devenit chiar o modă să faci lucrul acesta. Această moțiune, din punctul nostru de vedere este una golită de conținut, nu are niciun sens, este ușor depășită de realități” , a explicat Ionuț Stroe pentru Adevărul.

Deputatul PNL susține că USR ar trebui să se informeze cu privire la instituția care are responsabilități în reglementarea pieței de energie, cu trimite la ANRE - o instituție cu președinte susținut de PSD, dar și cu privire la schema pe energie, metoda de taxare și plafoanele din această zonă.

„Dacă ar fi așteptat propunerea Guvernului și soluțiile Guvernului exprimate în Ordonanța de Urgență care va veni foarte curând. Sunt doar sloganuri politice, eterna și maniacala propunere de diminuare a TVA-ului, care a fost dezbătută și explicată de PNL de luni de zile și de toți experții din zona taxării. În rest nimic, ei ar trebuie să cunoască înainte de a porni aceste jocuri politice cam care sunt instituțiile cu directe responsabilități în reglementarea pieței de energie, cum funcționează această schemă, care este noua metodă de taxare a profitului din zona energiei, care sunt limitele, plafoanele, lucru pe care nu l-au făcut” , a precizat acesta.

Ionuț Stroe: Nu ar fi prima dată când conducerea USR se face de râs

Purtătorul de cuvânt al PNL a făcut referire la ultima moțiunea depusă de USR, când partidul nu a reușit să strângă numărul necesar de voturi, făcându-se de râs. De asemenea, acesta susține că nici actuală moțiune împotriva ministrului Energiei nu va avea sorți de izbândă, fiind votată probabil doar de cei care au semnat pentru moțiune.

„Până la urmă să știți că este dreptul lor ca partid parlamentar să depună această moțiune, înțeleg că s-au folosit de semnăturile unor traseiști ca să întrunească numărul de 50 de semnături pentru a depune această moțiune. Este puțin hilară situația, USR-ul devine din ce în ce mai mic, dar de data asta am înțeles că au reușit de la cei care au plecat din alte partide să strângă semnăturile și se va dezbate. La ultima moțiune, din ce îmi aduc aminte, nu au reușit să obțină voturi, nici măcar cât numărul de semnături. Moțiunea aceasta trebuie verificată să vedem dacă într-adevăr au avut cele 50 de semnături, nu ar fi prima dată când actuala conducere a USR se face efectiv de râs, dar moțiunea în sine nu are substanță, nu are niciun fel de temei. Demersuri de acest gen nu vor fi luate în serios  și nu vor fi susținute în vot de nimeni, probabil doar de cei care au semnat și nici aceia toți.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani