Oltean: PDL boicotează referendumul pentru a asigura existenţa democraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă că formaţiunea boicotează referendumul de duminică nu pentru că vrea să asigure un scaun pentru preşedintele Traian Băsescu, şi pentru existenţa democraţiei şi a instituţiilor democratice în statul de drept, informează Mediafax.

„PDL a luat decizia de a nu participa la vot duminică, 29 iulie, şi a recomandat membrilor PDL, simpatizanţilor şi tuturor celor care într-un fel sau altul ţin la statul de drept, la democraţie, să nu se prezinte duminică la referendum. Am luat această decizie numai în momentul în care, din toate datele pe care partidul le-a avut la îndemână, a constatat că USL pregăteşte o fraudă fără proporţii a referendumului de duminică", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean.

Oltean a spus că PDL a analizat cu "maximă atenţie şi responsabilitate" toate elementele care conduc spre această decizie.

„Toate solicitările PDL care vizau securizarea referendumului în sensul de a garanta participarea oamenilor şi un vot corect şi cinstit au fost respinse. PDL a cerut, ca în fiecare secţie de votare, să se instaleze camere de luat vederi aşa cum s-au instalat la alegerile prezideanţiale din 2009. La cererea PSD, la vremea respectivă, Guvernul Boc a răspuns afirmativ acestei solicitări. USL a respins această solicitare. Am solicitat ca fiecare participant la vot pe liste suplimentare să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a mai exercitat dreptul la vot şi în altă secţie de votare. Şi această solicitare a fost respinsă", a spus el.

Oltean a adăugat că PDL mai reclamă că au fost create sute de secţii de votare fără să existe „o motivaţie în această privinţă" şi că listele suplimentare se contabilizează cu cele permanente fără să existe o contabilizare suplimentară care să permită verificarea votului multiplu şi că, în procesele-verbale, nu se trece numărul de ştampile în aşa fel încât nu se va şti ce ştampile sunt într-o secţie.

El a afirmat că o altă nemulţumire a PDL este modificarea, „în mod abuziv", a Legii referendumului în ceea ce priveşte intervalul orar în care se poate vota, fără a exista „o motivaţie pertinentă".

„Sunt câteva dintre măsurile pe care USL le-a luat şi care au un singur scop, acela de a crea condiţiile necesare pentru fraudarea alegerilor. În această situaţie, PDL nu poate să se înscrie şi să participe la validarea unui referendum care este bazat pe fraudă şi care e bazat pe ilegalitate", a spus Oltean.

El a spus că nu au existat motive serioase care să ducă la provocarea referendumului din 29 iulie.

„Curtea Constituţională nu a precizat că există fapte grave de încălcare a Constituţiei aşa cum precizează articolul 95 din Constituţie. E absolut clar că referendumul este ilegal şi neconstituţional pe fond şi celelalte măsuri (la care m-am referit) au condus la concluzia că PDL nu poate asigura participarea şi nu poate fi un participant la validarea referendumului. Aceasta este hotărârea pe care partidul a luat-o aproape în unanimitate. O singură abţinere a fost", a spus Oltean.

El a spus că, în zilele care urmează, PDL va încerca să-şi convingă membrii şi simpatizanţii să nu participe la vot ca să nu valideze un „referendum illegal".

„Susţinem asta (boicotul - n.r.) nu pentru că noi vrem să asigurăm un scaun pentru preşedintele Băsescu, ci pentru că noi vrem să asigurăm în continuare existenţa democraţiei în România, existenţa instituţiilor democratice, instituţiilor statului de drept care au fost afectate grav prin toate măsurile pe care USL le-a luat în ultimele două săptămâni", a spus Ioan Oltean.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a declarat că, în opinia sa, populaţia nu se va prezenta la vot.

„Eu cred şi noi credem, cu certitudine, că populaţia nu se va prezenta la vot, că referendumul nu va fi validat. Contăm pe responsabilitatea maximă a cetăţenilor români, contăm pe onestitatea românului, pe seriozitatea românului care, de 22 de ani, a vegheat, într-un fel propriu, ca democraţia în România să progreseze. Astăzi, democraţia este în pericol, instituţiile statului democratic sunt în pericol şi, dea ceea, credem că poporul va manifesta o maximă responsabilitate şi va avea un comportament electoral care să conducă la invalidarea referendumului de duminică şi la reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni", a spus Oltean.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.

Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că filiala judeţeană a partidului va instala camere video la intrarea în toate secţiile de votare din judeţ pentru supravegherea referendumului. Camerele video vor fi instalate pe cheltuiala membrilor filialei.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO