Oficial. Mircea Geoană a fost numit adjunctul lui Jens Stoltenberg la NATO. Geoană: Sunt profund onorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, îl va numi pe fostul lider PSD Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al Alianţei, potrivit unui anunţ oficial al NATO. „Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziţie cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importanţei contribuţii a României în cadrul NATO“, a scris Geoană pe Facebook.

UPDATE NATO a anunţat oficial numirea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct.

Prima reacţie a lui Geoană

„Secretarul General NATO Jens Stoltenberg a decis să-l numească pe românul Mircea Geoană drept noul secretar general adjunct. Acesta o va înlocui pe Rose Gottemoeller din Statele Unite, care a preluat funcţia în octombrie 2016”, anunţă NATO pe site-ul oficial.

„Sunt fericit să anunţ numirea lui Mircea Geoană ca noul Secretar General Adjunct. Acesta este un avocat ferm al legăturii transatlantice şi va aduce o experienţă îndelungată în calitate de om de stat şi diplomat. Va fi primul român care deţine această funcţie. Îi sunt foarte recunosător lui Rose Gottenmoeller. Aptitudinile sale diplomatice şi expertiza ei în securitatea internaţională au fost de nepreţuit pentru Alianţă, în contextul în care NATO continuă să se adapteze la un mediu de securitate mai imprevizibil”, a precizat Secretarul General NATO Jens Stoltenberg.

Mircea Geoană a venit şi el cu o reacţie pe Facebook în care a subliniat că e onorat să fie desemnat într-o astfel de poziţie şi că reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României în cadrul NATO.

„Sunt mândru să fiu desemnat de către Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, ca următorul Secretar General Adjunct. Este, deopotrivă, o uriaşă provocare şi o oportunitate de a reprezenta interesele Alianţei noastre, care asigură securitatea a peste 1 miliard de cetăţeni. De-a lungul carierei mele diplomatice şi politice am promovat legătura transatlantică şi integrarea euro-atlantica a României. Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziţie cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importanţei contribuţii a României în cadrul NATO. Apreciez, în mod deosebit, susţinerea politică şi instituţională trans-partinice de care s-a bucurat candidatura mea”, a afirmat Mircea Geoană pe Facebook.

Numirea lui Mircea Geoană  ar fi cea mai înaltă poziţie ocupată de un român la NATO după ce în 2013 ambasadorul Sorin Ducaru era desemnat Asistent al Secretarului General NATO pentru riscuri de securitate emergente.

„Ocuparea de către România a acestei poziţii în conducerea NATO reprezintă, dincolo de confirmarea competenţelor candidaturii româneşti, o recunoaştere a rolului, contribuţiilor şi a profilului strategic al României în NATO, precum şi un rezultat important al strategiei Ministerului Afacerilor Externe de promovare activă a candidaturilor româneşti pentru ocuparea unor poziţii de înaltă responsabilitate şi influenţă în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special în cadrul UE şi NATO”, declara ministrul afacerilor de externe de la acea vreme, Titus Corlăţean.

 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV