Oficial: Laura Codruţa Kovesi, validată în funcţia de procuror-şef european. „Ai şansa de a construi de la zero Parchetul European“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruta Kovesi FOTO EPA-EFE

Preşedintele PLUS Dacian Cioloş a declarat miercuri că a participat la Conferinţa Preşedinţilor din Parlamentul European, acolo unde s-a făcut ultimul pas formal pentru validarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef la Parchetul European (EPPO). „Ai şansa de a construi de la zero Parchetul European (EPPO) şi sunt sigur că o vei face cu competenţă şi cu responsabilitate”, a afirmat Cioloş pe Facebook.

„Am hotărât împreună cu preşedintele parlamentului şi cu preşedinţii celorlalte grupuri politice să validăm numirea doamnei Kovesi ca şefă a Parchetului European după ce şi Consiliul a convenit să o susţină. Este un moment important şi simbolic pentru România că lupta împotriva fraudei şi corupţiei care aduc atingere fondurilor publice ale Uniunii Europene va fi condusă de o româncă pentru următorii şapte ani. Felicitări, Laura Codruţa Kovesi! Ai şansa de a construi de la zero Parchetul European (EPPO) şi sunt sigur că o vei face cu competenţă şi cu responsabilitate”, a declarat Dacian Cioloş într-un comunicat de presă transmis de PLUS.

Luni, Kovesi era confirmată şi de către Consiliul Uniunii Europene.


„Consiliul (UE - n.red.) a convenit astăzi (luni - n.red.) numirea Laurei Codruţa Kovesi pentru a fi primul procuror şef european. Numirea trebuie acum confirmată şi de Parlamentul European”, se arată într-un comunicat de presă remis de Consiliul UE.

Procurorul-şef european va organiza activitatea EPPO şi va reprezenta Biroul în relaţia cu instituţiile UE, statele membre şi ţările terţe. Ea va fi asistată de doi adjuncţi şi va prezida colegiul de procurori, care va fi responsabil de definirea strategiei şi a regulilor interne şi de a asigura coerentă între şi în cazuri, se mai arată în comunicatul citat.

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au semnat, pe 24 septembrie, acordul prin care Laura Codruţa Kovesi este desemnată candidat comun pentru funcţia de procuror şef european.

Ce urmează pentru Kövesi
 
Fosta şefă DNA nu va trece direct la munca de investigaţie – după ce-şi va prelua funcţia, Kovesti va trebui, mai întâi, să pună efectiv instituţia pe picioare, aceasta devenind complet funcţională în noiembrie 2020. Fondarea instituţiei vine după mai bine de un deceniu de eforturi din partea oficialilor Uniunii Europene de a stabili un parchet care să apere interesele financiarea ale Uniunii. Principala atribuţie a instituţiei ce va fi coordonată de fosta şefă DNA va fi să vegheze asupra investigaţiilor penale a infracţiunilor împotriva bugetului UE, având atribuţii în lupta împotriva fraudei, a corupţiei şi a cazurilor de fraudă transfrontalieră cu TVA care depăşesc 10 milioane de euro.
 
Apartenenţa la Parchetul European a unui stat membru este complet voluntară, 22 de state UE alăturându-se deja. Cele 5 state care au refuzat până acum să participe (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se pot alătura în orice moment. Parchetul European va funcţiona pe două niveluri, unul central, unde Kövesi îşi va desfăşura activitatea, şi unul decentralizat, localizat în fiecare ţară, unde procurorii europeni delegaţi vor conduce investigaţiile pentru infracţiunile comise în jurisdicţia lor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța