O delegaţie parlamentară vrea să meargă în Norvegia pentru a discuta cazul familiei Bodnariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Mircea Dolha e cel care a făcut precizări privind cazul familiei Bodnariu. FOTO Arhivă Adevărul

O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenţionează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18 – 22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu, a precizat vicepreşedintele Comisei, deputatul PNL Mircea Dolha.

„Vom discuta foarte clar, inclusiv ancheta care s-a făcut, am înţeles că s-a făcut o anchetă socială cu privire la această familie şi la copii. Vrem că aflăm mult mai multe necunoscute pentru că, din păcate, încă nu ştim niciunii adevărul până nu ajungem acolo. (…) Am solicitat să ne pună la dispoziţie ancheta socială care s-a făcut, pentru că în baza anchetei au fost luaţi acei copii“, a precizat, miercuri, Mircea Dolha pentru Mediafax.

Dolha a precizat că membrii comisiei încearcă să stabilească întâlniri cu omologii acestora din Parlamentul norvegian, cu membri ai Guvernului şi cu reprezentanţi ai Protecţiei Copilului din Norvegia (Barnevernet), însă membrii Comisiei încă aşteaptă confirmarea întâlnirilor.

„Încă nu este sută la sută (plecarea în Norvegia – n.r.) până nu avem confirmarea de la Ambasada (României în Norvegia – n.r.) şi de la Parlamentul din Norvegia, dar undeva în perioada 18 – 22 ianuarie, pe parcursul a două – trei zile. (…) Ambasada României a transmis toate cererile noastre către omologii noştri din Parlamentul Norvegiei, precum şi la Ministerul Protecţiei Sociale şi Familiei şi Guvernului norvegian“, a mai spus Dolha.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, referitor la cazul familiei Bodnariu, că se află în atenţia Ministerului şi a Ambasadei României la Oslo şi că au fost deja întreprinse demersuri politico-diplomatice. Potrivit MAE, misiunea diplomatică română la Oslo se află în contact permanent cu familia, căreia i-a pus la dispoziţie o listă a coordonatelor de contact ale mai multor avocaţi şi traducători, şi a înscris în registrele de stare civilă româneşti certificatele de naştere ale celor cinci copii care au şi cetăţenie norvegiană.

MAE a mai anunţat că, la nivel bilateral, nu există instrumente juridice care să permită cooperarea judiciară pe marginea unui astfel de caz. De asemenea, din punct de vedere juridic nu sunt îndeplinite premisele pentru a-i încadra pe cei cinci copii în categoria minorilor neînsoţiţi, pentru a solicita repatrierea lor în aceste condiţii. Familia beneficiază în prezent de asistenţa unui avocat din oficiu, care îi reprezintă direct în faţa instanţelor judecătoreşti locale şi a autorităţilor norvegiene competente în materie de protecţie a copilului.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiance Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine