O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se află în România, după sesizarea PNL privind modificarea legilor justiţiei prin ordonanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se află în România, după sesizarea PNL privind modificarea legilor justiţiei prin ordonanţe de urgenţă, şi va fi primită, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Şeful statului a anunţat că va discuta, printre altele, despre codurile penale, aflate în procedură de modificare în Parlament.

 Pe durata vizitei în România, raportorii Comisiei se vor întâlni şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, dar şi cu reprezentanţii principalelor instituţii din sistemul judiciar.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, miercuri, de la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia.

Întâlnirea a fost solicitată de către delegaţia Comisiei, iar şeful statului a anunţat că printre subiectele care vor fi discutate se numără şi modificarea codurilor penale. 

De asemenea, raportorii Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept se vor întâlni, tot miercuri, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Pe durata vizitei în România, delegaţia Comisiei de la Veneţia mai are programate întâlniri cu reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Parchetului General, ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cu conducerea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. 

Raportorii vor discuta despre legile justiţiei, modificarea acestora prin ordonanţe de urgenţă şi modificarea codurilor penale, aflată în plin proces în Parlament. 

Delegaţia Comisiei de la Veneţia a venit în România în urma sesizării făcute de către PNL, după adoptarea OUG 7/ 2019. 

În 19 februarie, Guvernul a adoptat OUG nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturi, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În 21 februarie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că formaţiunea va sesiza Comisia de la Veneţia în privinţa OUG pe legile justiţiei. 

”Pregătim sesizarea Comisiei de la Veneţia, atât pe această nouă OUG, cât şi pe OUG 90 şi 92, care au fost emise în dispreţul recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Sesizarea Comisiei de la Veneţia o vom realiza prin intermediul APCE, mergând pe aceeaşi procedură prin care am reuşit sesizarea Comisiei de la Veneţia şi pe legile justiţiei, şi pe Codul Penal şi pe Codul de Procedură Penală. Această nouă Ordonanţă reprezintă o sfidare la adresa fiecărui cetăţean român, reprezintă o sfidare la adresa partenerilor noştri de la nivelul UE”, a declarat atunci Ludovic Orban.

O săptămână mai târziu, Orban a anunţat că a fost finalizat textul sesizării, iar în 6 martie Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a admis solicitarea Partidului Naţional Liberal de a fi sesizată Comisia de la Veneţia faţă de modificările aduse legilor Justiţiei prin ordonanţă de urgenţă. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG