Numiri-cheie în instituții publice: Parlamentul decide marți conducerea TVR, Radioului și AEP. Numele celor care ar urma să preia funcțiile

0
Publicat:

Parlamentul se reunește marți, 18 noiembrie, în plen comun, pentru a decide numirile în Consiliile de administrație ale TVR și Radioului public, alegerea unui nou președinte al Autorității Electorale Permanente, precum și desemnarea unui membru neexecutiv în cadrul ASF.

FOTO Inquam / George Călin

Potrivit Legii nr. 41/1994, membrii Consiliului de administrație al Societătii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune, sunt desemnati prin votul majorității deputaților si senatorilor în sedintă comună a celor doua Camere.

Conform Legii 208/2015, și preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată în şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, la propunerea grupurilor parlamentare, cu majoritatea voturilor senatorilor și deputaților. El trebuie să aibă pregătire şi experienţă în domeniul juridic sau administrativ.

Birourile Permanente din Parlament au stabilit că listele candidaţilor pentru conducerile AEP, SRTv și SRR vor fi înaintate până luni, 17 noiembrie, la ora 10:00, urmând ca până marţi, 18 noiembrie, ora 11:00, comisiile pentru cultură trebuie să dea avizul în cazul ultimelor două, iar comisiile juridice pe cel în cazul șefiei AEP.

Votul final din plenul Parlamentului, după depunerea candidaturilor și audierile din comisii, va fi secret, cu bile.

Cine sunt cei înlocuiți din funcții

În cazul SRTv și SRR, mandatele actualelor conduceri expiră pe 15 noiembrie. În acest moment la conducerea TVR estei Dan Cristian Turturică, iar la SRR, Răzvan Dincă. Dan Turturică este șef la TVR din noiembrie 2021, atunci când a obținut funcția fiind susținut tot de PNL. Potrivit legii, mandatul șefului TVR este de 4 ani. 

Răzvan Dincă (SRR) a declarat un venit în valoare de 273.135 lei de pe urma funcției în ultimul an fiscal, în timp ce Dan Cristian Turturică (TVR) a declarat că a câștigat 220.348 de lei.

În cazul AEP, postul a rămas vacant mai bine de 8 luni, după demiterea fostului președinte Toni Greblă, la începutul anului, pe 28 februarie. Demiterea sa a venit după declanșarea alegerilor prezidențiale, astfel că desfășurarea celor două scrutine a fost asigurată de vicepreședintele Zsobor Vajda care a și condus în tot acest timp instituția din poziția de interimar.

Noii candidați

Pe lista scurtă pentru funcții se regăsesc mai multe nume de foști parlamentari ai partidelor aflate la guvernare. Între aceștia este Adriana Săftoiu, care potrivit informațiilor „Adevărul” ar urma să preia funcția de șef al TVR. Săftoiu a fost deputat PNL între anii 2004-2008 și 2016-2020. Aceasta a mai deținut funcția de consilier prezidențial și purtător de cuvânt al fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Unele voci susțin că și Dan Turturică este susținut pentru încă un mandat la șefia televiziunii publice.

Fostul senator liberal Vlad Pufu este vehiculat din partea liberalilor pentru un post în CA-ul SRTv. La fel ca în cazul profesorului de științe politice Radu Carp. Acesta este în prezent profesor în cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, unde este și membru al Departamentului de Politici Publice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate. Radu Carp a mai fost membru al Consiliului de Administratie (CA) al SRTv.

La conducerea SRR este vehiculat Liviu Popescu, susținut de USR. El a mai condus interimar funcția în 2021, tot la susținerea USR.

În cazul AEP, cel care și-a depus dosarul de candidatură este Adrian Țuțuianu, care a activat până acum în cadrul Secretariatului General al Guvernului. „La propunerea Partidului Social Democrat şi după un timp de reflecţie personală, mi-am depus dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Potrivit legii, preşedintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic, motiv pentru care mi-am depus, joi, demisia din PSD”, a anunțat Ţuţuianu, duminică, pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%