Numele-surpriză propus de Iohannis pentru funcţia de ambasador al României în Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricul Radu Ioanid va fi propus de Klaus Iohannis pentru funcţia de ambasador al României în Israel. Ioanid este unul dintre specialiştii români în ceea ce priveşte istoria Holocaustului şi istoria evreilor din România.

„Chestiunea (numirii unui ambasador în Israel - n.r.) a fost în atenţia mea tot timpul şi pot să vî spun că intenţionez să îl promovez pe această poziţie pe Radu Ioanid. Sper ca la începutul anului să avem ambasador în Israel”, a declarat Klaus Iohannis. 

România nu are ambasador în Israel de mai mulţi ani, Klaus Iohannis nefiind de acord cu propunerile venite din partea PSD, înaintate anul acesta. 

Cine e Radu Ioanid

Radu Ioanid a emigrat din România în martie 1987 şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. A obţinut titlul de Doctor în Istorie (1995), acordat de École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris.

Din decembrie 1990 până în septembrie 2000 a deţinut diverse funcţii manageriale şi de cercetare la Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington. A fost vice-preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Studiul Holocaustului în România, prezidate de Elie Wiesel, în perioada octombrie 2003-noiembrie 2004. Din septembrie 2000 este director al "International Archival Programs Division" din cadrul Muzeului Holocaustului din Washington.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”