Noul Avocat al Poporului va fi numit în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul va alege un nou Avocat al Poporului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, miercuri, că liderii de grupuri au convenit ca noul Avocat al Poporului să fie numit prin consens al tuturor partidelor, însă acest lucru se va realiza în sesiunea parlamentară din toamnă.

„Trei chestiuni au fost stabilite de comun acord în unanimitate: avem nevoie de un Avocat al Poporului care să întrunească acceptabilitatea tuturor grupurilor parlamentare, o persoană cunoscută, echilibrată şi care să facă cinste acestei funcţii ", a anunţat preşedintele Camerei Valeriu Zgonea.

Propunerea va merge către comisiile juridice după ce fiecare grup parlamentar, până pe 15 august, va trimite, fie preşedintelui Camerei, fie preşedintelui Senatului, CV-ul persoanei pe care o consideră independentă politic, capabilă să gestioneze această funcţie.

Pe 1 septembrie, înainte de sesiunea parlamentară, liderii grupurilor politice, împreună cu preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului, vor avea o discuţie şi sperăm ca, cel puţin în primele zece zile, în urma negocierilor, să avem o singură propunere, care să meargă către comisiile juridice reunite, să fie audiată această persoană şi să devină, cu votul plenului reunit, noul Avocat al Poporului

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele