Noi tensiuni în Comisia Iordache. Steluţa Cătăniciu, către liberali: Sunteţi penibili. Procedura numirii procurorilor-şefi, amânată pentru vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia specială privind modificarea legilor justiţiei, cunoscută drept Comisia Iordache, continuă, azi, dezbaterile pe aceste iniţitive legislative, fiind discutată procedura de numire a procurorilor-şefi. Astfel, aleşii vor decide dacă îl elimină sau nu pe preşedintele Klaus Iohannis din această procedură.

UPDATE 15.50 Au abrogate, la iniţiativa majorităţii parlamentare, alineatele 11 şi 12 ale articolului 33, care prevăd că preşedintele poate refuza numirea în magistratură a unor foşti magistraţi, o prevedere similară cu modificare de la articlul 31. Mai precis, e vorba de vorba de „foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani“. 

UPDATE Au fost reluate lucrările comisiei. Senatorul George Dircă le-a citit colegilor săi din comisie o decizie CCR din 2005 prin care instituţia preciza faptul că e perfect normal ca preşedintele să poate refuza, cel puţin o dată, numirea procurorilor şi judecătorilor. La acea vreme, printr-o sesizare la CCR, social-democraţii Valer Dorneanu, Eugen Nicolicea şi Florin Iordache încercaseră să-l lase fără această competenţă pe preşedintele României. 

UPDATE Comisia a luat o pauză de trei ore. Aceasta îşi va relua activitatea după ce este dezbătută şi votată moţiunea de cenzură.

UPDATE S-a adoptat abrogarea articolului 31, alineatul (3). Preşedintele nu mai poate refuza numirea procurorilor şi judecătorilor simpli, după ce aceştia au absolvit examenul de capacitate. Propunerea, venită de la UNJR, a fost votată de PSD-ALDE-UDMR. Iniţial, PSD a propus ca preşedintele poate refuza o dată, dar să o facă motivat.

UPDATE Ziua a doua a dezbaterilor pe legile Justiţiei începe cu noi dispute. Liberalii au revenit la dezbateri şi au solicitat ca amendamentele respinse ieri, atunci când ei s-au retras de la lucrări, să fie reluate. Această propunere i-a nemulţumit pe mai mulţi senatori şi deputaţi, iar Steluţa Cătăniciu de la ALDE i-a numit „penibili” pe cei de la PNL.


Dezbaterile finale  ale Comisiei speciale privind modificarea legilor justiţiei au început, luni, cu un scandal în toată regula între reprezentanţii majorităţii PSD-ALDE şi cei ai Opoziţiei, adică PNL şi USR, după ce Florin Iordache, preşedintele comisiei, s-a opus sesizării Comisiei de la Veneţia pentru un punct de vedere pe iniţiative. 

În prima zi  s-au votat modificări asupra proiectelor legilor Justiţiei, aleşii majorităţii realizând schimbări pe Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Concret,  judecătorii şi procurorii vor fi obligaţi să se abţină de la manifestări sau exprimări defăimătoare faţă de Parlament sau Guvern, potrivit amendamentului depus de deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu şi adoptat de comisie.

Un alt amendament la Legea privind statutul judecătorilor si procurorilor prevede ca, prin derogare de la orice lege în vigoare, toate informaţiile care privesc Justiţia co-semnate de CSAT sau serviciile de informaţii devin informaţii de interes public.

Mai mult, a fost introdus un amendament, la propunerea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, prin care  se introduce obligativitatea pentru magistraţi de a depune anual declaraţii pe propria răspundere că nu sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, iar rolul verificării acestor declaraţii revine comisiilor parlamentare de control al SRi şi SIE, nu doar CSAT.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă