Noi retrageri din grupurile parlamentare ale PNL. Oros, ministrul Agriculturii: Cred că soluţia e refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Oros s-a alăturat liberalilor care au decis să părăsească grupurile parlamentare ale PNL. FOTO: Facebook

Adrian Oros, ministrul interimar al Agriculturii, a anunţat că se retrage din grupul PNL de la Senat, menţionând că soluţia pentru rezolvarea crizei politice este refacerea coaliţiei PNL-UDMR-USR şi un guvern condus de Ludovic Orban. În aceeaşi zi şi-a anunţat plecarea din grupurile parlamentare ale PNL şi deputatul Bogdan Bola.

UPDATE - Deputatul Claudiu-Martin Chira a anunţat că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi va activa în următoarea perioadă ca deputat neafiliat. „Se anunţă un blat alături de PSD ȋn Parlament, pentru a susţine o glumă de guvern minoritar, iar eu nu pot sa fiu părtaş la o asemenea trădare a electoratului care ne-a ȋnvestit cu ȋncredere şi speranţă”, a spus liberalul pe Facebook.

UPDATE - Deputatul PNL de Constanţa Bogdan Bola a decis să urmeze şi el colegii liberali care au părăsit grupurile parlamentare ale formaţiunii. 

Bola şi-a anunţat demisia din grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor vineri, printr-o postare pe Facebook, motivând că „indecizia politică, apetenţa exacerbată pentru putere, deciziile haotice şi înclinaţia unora către spectrul roşu al politicii dâmboviţene l-au făcut să-i fie ruşine să mai dea ochii cu constănţenii”.

Ministrul Adrian Oros şi-a anunţat plecarea din grupul PNL de la Senat.  „Am decis să mă retrag din grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal de la Senat! Din nefericire, în câteva săptămâni “echipa câştigătoare” a transformat PNL din cel mai onorabil partid românesc, în cel mai detestat si izolat partid", a transmis Adrian Oros pe Facebook.

Senatorul este ministru interimar al Agriculturii în guvernul Cîţu. Oros a demisionat din guvern însă, ulterior, şi-a retras demisia. Parlamentarul consideră că varianta pentru rezolvarea crizei politice este refacerea coaliţiei cu Ludovic Orban premier.

„În ultima perioadă, nu reuşesc să explic oamenilor care şi-au pus speranţa în noi, comportamentul total aberant al celor care au confiscat Partidul Naţional Liberal. Din păcate, constat acum, ca nu a fost vreun plan, sau un proiect pentru PNL, sau pentru România. Sau dacă a fost, este ceea la ce asistăm în zilele noastre. Un plan pentru distrugerea PNL. Şi care compromite şansele la dezvoltare a României.

Cred cu convingere, că singura soluţie realistă şi decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare şi economice din ţara, este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban.

Rămân asumat valorilor în care cred, în echipa liberală a lui Ludovic Orban. Singurul lider liberal cu credibilitate, în jurul căruia se poate construi, nu demola, aşa cum se întâmplă cu actuala conducere a PNL”, a transmis Oros.

Mai mulţi parlamentari liberali din tabăra Orban au demisionat, recent, din grupurile parlamentare ale PNL.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană