Noi audieri astăzi, în comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, care a fost înfiinţată în septembrie 2017 de către Parlament şi care s-a reactivat la jumătatea lunii martie, după o lungă perioadă de pauză, se reuneşte miercuri, pentru noi audieri.

Comisia parlamentară se va întruni de la ora 13.00.

Sunt chemaţi la audieri Doina Armean, fost membru în comisiile de inventariere, Doru Dobocan, fost director al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA) şi membru în comisiile de inventariere, Tiberiu Firinel Ungureanu, fost director general adjunct în ANP şi membru în comisiile de inventariere, Dănuţ Marian Mânzală, fost membru în comisiile de inventariere şi Constantin Căruntu, angajat RASIROM.

Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, care a fost înfiinţată în septembrie anul trecut de Parlament, dar care nu a avut activitate o lungă perioadă, s-a reunit în 13 martie, când a fost audiat fostul director al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu.

În 20 martie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decissă pună la dispoziţia comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA toate documentele şi înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie. 

Comisia de anchetă a arhivei SIPA a fost înfiinţată la finalul lunii septembrie 2017 de către Parlament pentru a clarifica aspectele legate de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara în luna octombrie a anului trecut, în faţa comisiei de anchetă privind arhiva SIPA, că a fost avertizat când a fost numit în funcţie că la minister există o bombă cu ceas care ticăie şi că ea se numeşte arhiva SIPA. Toader a mai spus că în arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei sunt mai multe tipuri de documente: cărţi de muncă ale funcţionarilor cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), documente privind viaţa privată, acte care ţin de Arhivele Naţionale şi înscrisuri clasificate secret de serviciu.

Toader a spus că şi-a făcut o imagine despre arhivă „cât de cât apropiată“ de adevărul accesibil lui şi a decis să nu tacă la fel ca predecesorii săi, sperând că pe durata mandatului nu va ieşi în spaţiul public problematica SIPA.

„Acolo, eu am intrat în arhivă, şi nu pot să spun că ştiu ce este acolo, aşa, dar cam ştiu despre ce este vorba. Acolo, se prezuma dinainte, erau documente care nu îşi găseau locul. Cărţile de muncă ale funcţionarilor cu statut special din ANP, o absolută nedreptate, pentru că oamenii ăia care au muncit nu puteau să îşi dovedească grupa, gradaţia, vechimea şi celelalte, să-şi ia şi ei dreptul la pensie, un drept cât se poate de legitim, pentru că nu aveau acces la Arhivă. Dar bună parte am văzut teancuri-teancuri de cărţi de muncă. Bună parte erau acolo şi e nedrept, până la urmă, nu? (...) Dar să le ai fizic în spatele unui lacăt, unui sigiliu şi să spui: nu pot să ţi le dau pentru că sunt acolo şi nu am voie, cred că e cel puţin nefiresc, ca să nu spun că e profund nedrept“, a descris Tudorel Toader prima categorie de documente găsite în arhiva SIPA.

Comisia a fost condusă de către senatorului Serban Nicolae, care a fost înlocuit, în februarie, cu cu senatorul PSD Viorel Salan.

Comisia de anchetă a arhivei SIPA este alcătuită din senatorul PSD Marian Pavel, senatorul PSD Adrian Diaconu, senatorul PSD Alexandru Bălănescu, deputatul PSD Costel Dunava, deputatul PSD Liviu Pleşoianu, deputatul PSD Mihai Popa. De asemenea, din partea PNL sunt deputatul Gabriel Andronache şi Cristina Trăilă, dar şi senatorul Daniel Fenechiu. USR este reprezentat de senatorul Mihai Goşiu, iar PMP pe deputatul Robert Turcescu.

Până acum, în comisie au fost audiaţi şi foştii ministri ai Justiţiei Cristian Diaconescu, Tudor Chiauriu şi Titus Corlăţean.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă