Nicușor Dan își dorește ca „Dreapta” să propună un proiect pentru o guvernare comună. „Problema nu este numele primului ministru”

0
Publicat:

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, s-a declarat îngrijorat de faptul că partidele de dreapta nu se coalizează la nivel national ca în urma alegerilor parlamentare să asigure guvernarea.

Nicușor Dan vrea ca partidele de dreapta să se coalizează la nivel national Foto: Inquam Photos

Edilul a afirmat că guvernările de dreapta au fost întotdeauna mai bune pentru România decât cele de stânga,

„Eu sunt un pic îngrijorat. Fără să vorbesc aici de calitatea mea de primar - pur şi simplu de cetăţean care doreşte pentru sine, pentru familia lui, binele acestei ţări - sunt îngrijorat că Dreapta nu se coalizează la nivel naţional. În primul rând, teza mea este că guvernările de dreapta, aşa cum au fost ele după Revoluţie, au fost mai bune decât guvernările de stânga, fie că vorbim de Convenţia Democrată, fie de Alianţa DA. Chiar dacă comparăm acum cum s-a descurcat pe jaloanele din PNRR Guvernul Ciucă faţă de Guvernul Ciolacu, guvernarea de dreapta e mai bună pentru România, în opinia mea. De asta, eu mi-aş dori foarte tare să existe o majoritate de dreapta în Parlament, care să poată să dea în următorii patru ani o guvernare de dreapta", a spus Nicușor Dan, pentru Digi 24.

Primarul Capitalei susține că partidele de dreapta ar trebui să propună un proiect pentru o guvernare comună. Edilul a mai adăugat că reproşurile pe care şi le-au formulat liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi preşedinta USR, Elena Lasconi, în public nu reprezintă „lucrul cel mai fericit". Nicușor Dan a spus că numele viitorului premier nu reprezintă o prioritate. De asemenea, acesta a spus că îl preţuieşte pe preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, considerând că este un om „cu viziune" şi curaj.

„Înainte de a vorbi de primul ministru, trebuie să vorbim de majoritatea din Parlament care susţine un guvern condus de acel prim-ministru. Aici suntem noi, de fapt. Şi problema noastră nu este numele primului ministru, ci dacă toate aceste partide, împreună, reuşesc să ajungă să dea în Parlament o majoritate. Şi aşa cum stau lucrurile azi, nu prea pare", a spus primarul general.

Acesta a mai adăugat că își dorește o alianță de dreapta și în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

„La nivel de Consiliu General al Municipiului Bucureşti, eu sunt foarte optimist că lucrurile se vor aranja, pentru că am colaborat. Ne şi cunoaştem ca persoane. Sunt schimbări relativ mici ale oamenilor care sunt trimişi de aceste partide în CGMB. Mai sunt: Forţa Dreptei, PMP - cu care am lucrat deja. REPER - pe care îi cunoaştem; plecaţi din USR, mulţi. Eu sunt optimist că o să ajungem la o formulă, pentru că, în definitiv, când eşti în politică, faci ceea ce vor oamenii de la tine, iar oamenii vor să existe un primar care să lucreze cu Consiliul, ca să le rezolve problemele", a precizat primarul Capitalei.

# Nicușor Dan îi ia apărarea lui Ciucă, în urma investigației Recorder

Nicuşor Dan a mai precizat că nu a văzut investigaţia Recorder referitoare la Nicolae Ciucă, dar a considerat că aceasta nu va schimba opţiunile alegătorilor. „El este un militar respectat de oamenii din Armata din România, de partenerii noştri. Nu cred că schimbă nimic. (...) Mai ales că dânsul nici nu a insistat foarte mult pe cariera militară. Adică noi ştim că e un militar, care a condus Statul Major, a fost ministrul Apărării. Cred că 2% din populaţia din România auzise de legătura dumnealui cu Nassiriya", a menţionat el.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant