Nicușor Dan, despre schimbarea ambasadorului României din SUA: „O să fie o evaluare pe întreg corpul diplomatic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan a precizat luni, 14 iulie, că relațiile României cu SUA se află „într-un moment de normalitate”, ţinând cont de „neînţelegerile care au fost acum şase, şapte luni”.

Nicușor Dan, de Ziua Independenței/FOTO: Administrația Prezidențială

Întrebat dacă ia în calcul să schimbe ambasadorul României din SUA, având în vedere că ţara noastră a ratat intrarea în Programul Visa Waiver şi că relaţiile cu Statele Unite nu sunt cele mai bune în momentul de faţă, președintele a precizat că va fi „o evaluare pe întreg corpul diplomatic”.

E o întrebare generală, pentru că o să fie o evaluare pe întreg corpul diplomatic.  Aşa cum am spus, suferinţa este şi mai mare la ataşaţii comerciali. În ceea ce priveşte relaţiile cu Statele Unite, eu cred că suntem într-un moment de normalitate, ţinând cont de, să le spunem, tensiunile, neînţelegerile care au fost acum şase, şapte luni”, a declarat Nicuşor Dan într-o conferință de presă.

Întrebat dacă ar putea exista o schimbare după această evaluare, preşedintele României a răspuns:

„O să fie o evaluare pentru toate poziţiile pe care România le are, pe care le vom face împreună cu ministerul”.

Pe 2 mai, Ministerul de Externe anunța că Departamentul de Securitate Naţională al SUA a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver. 

România a luat la cunoştinţă cu regret că Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver. Această posibilitate este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waiver. Decizia vine în contextul în care autorităţile americane au făcut o prioritate absolută, politică şi tehnică, din protecţia frontierelor şi combaterea imigraţiei ilegale”, a transmis, vineri seară, MAE, într-un comunicat de presă.

Oficialii MAE anunţă că „regretă această decizie având în vedere că România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează pentru accederea în cadrul programului Visa Waiver”.

Aceasta este însă o decizie politică care este la latitudinea autorităţilor americane şi reflectă priorităţile administraţiei. România şi SUA rămân parteneri determinaţi să întărească cooperarea în toate domeniile. Astfel, Guvernul României şi ansamblul instituţiilor şi autorităţilor române competente vor continua să facă demersuri diplomatice şi tehnice pentru a obţine regimul de Visa Waiver pentru cetăţenii României”, a mai transmis MAE.

Ulterior, Administraţia preşedintelui american, Donald Trump, a anunţat că retrage România din programul american Visa Waiver care permite călătoriile fără viză în Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă