Nicolae Ciucă şi premierul Bulgariei, Kiril Petkov au convenit organizarea unei şedinţe comune de Guvern la Sofia, în septembrie-octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă FOTO Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a avut, vineri, o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Kiril Petkov, cu care a discutat despre agenda politică a momentului, a informat Executivul. Potrivit unui comunicat de presă, cei doi lideri au convenit organizarea unei şedinţe comune de Guvern la Sofia, în perioada septembrie-octombrie. Anterior şedinţei comune, premierului bulgar va efectua o vizită la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, cei doi premieri au abordat pe larg agenda bilaterală, insistând pe componentele de interconectare peste Dunăre şi dragare a şenalului navigabil al fluviului.

Procesele europene curente, respectiv cooperarea pentru aplicarea Green Deal şi PNRR, s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuţiilor, iar prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a abordat problema coridorului vertical dat de interconectorul de gaz Grecia-Bulgaria care dă substanţă proiectului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria). Partea bulgară a subliniat prioritatea pe care o acordă acestui interconector, mai arată sursa citată

Premierul bulgar a lansat invitaţia organizării la Sofia, în lunile septembrie-octombrie, a unei şedinţe comune de guvern între România şi Bulgaria. Cei doi prim-miniştri au convenit că, anterior acestei şedinţe, în cel mai scurt timp, va avea loc o vizită a premierului bulgar Kiril Petkov la Bucureşti, însoţit de ministrul Transporturilor şi Energiei, pentru a pregăti acordurile viitoarei şedinţe de guvern.

De asemenea, cei doi şefi de guvern au împărtăşit evaluări asupra situaţiei de securitate din regiune, din estul Ucrainei şi de la Marea Neagră.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine