Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit. Ce a discutat premierul cu comisarul european pentru locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României

Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale. Premierul a făcut apel la solidaritatea europeană pentru ca ţara noastră să poată face faţă „crizelor multiple pe care le traversăm”.

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat nevoia de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privinţa gestionării fluxului de refugiaţi din Ucraina, cât şi pentru a proteja economia românească şi cetăţenii de efectele crizelor multiple pe care le traversăm, a transmis Guvernul, joi, printr-un comunicat.

„Cei peste 620.000 de refugiaţi care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulţi sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităţilor şi societăţii civile, care au asigurat şi continuă să asigure adăpost, hrană şi servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor  la educaţie. O atenţie specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiaţi, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă”, arată sursa citată.

Prim-ministrul Ciucă a prezentat strategia ţării noastre de a-şi dezvolta economia şi asigura independenţa energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacităţii de producere a energiei regenerabile şi exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria şi Grecia.

În acest context, şeful Guvernului a subliniat că banii europeni, atât prin PNRR cât şi cei din Cadrul Financiar Multi-Anual, folosiţi pentru modernizarea ţării şi crearea de noi locuri de muncă, reprezintă situaţii concrete de solidaritate europeană.

„Comisarul Nicolas Schmit a transmis mulţumiri României pentru reacţia rapidă şi eficientă la criza umanitară generată de conflictul din Ucraina, subliniind eficienţa eforturilor de a primi cei peste o jumătate de milion de refugiaţi. O menţiune specială a fost remarcată în legătură cu sprijinul acordat copiilor ucraineni care au nevoie de acces la educaţie. Oficialul european a transmis sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea rapidă a fondurilor aflate deja la dispoziţia statelor membre, acestea urmând a fi suplimentate cu noi resurse.

În privinţa locurilor de muncă din România, comisarul european a remarcat rata mică a şomajului din ţara noastră şi calitatea dialogului social, arătând că sunt necesare investiţii în sectorul digital şi în educaţie, pentru creşterea nivelului de pregătire a forţei de muncă”, a mai transmis Executivul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”