Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat. Reacţia premierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă ar conţine plagiat în cel puţin 42 din cele 147 de pagini, iar o parte din textul plagiat ar proveni din alte două teze de doctorat, una dintre ele coordonată de îndrumătorul premierului, anunţă PressOne.

Nicolae Ciucă a devenit doctor în Ştiinţe militare în anul 2003, cu lucrarea "Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Lucrarea are 309 pagini, dintre care 162 cu anexe.

PressOne menţionează că unele porţiuni plagiate ar proveni din surse tipărite care nu pot fi detectate cu un soft anti-plagiat. Sursa citată menţionează că în urma analizei au fost depistate patru tehnici clasice de mascare a plagiatului, în afara de copierea efectivă în unele locuri, respectiv reformularea începutului de paragraf, eliminarea unor cuvinte neesenţiale, aşezarea ideilor cu liniuţă de la capăt şi topica inversată

Reacţia premierului


"Apreciez interesul dumneavoastră faţă de etica academică şi respectarea acesteia în cadrul lucrărilor ştiinţifice.

Vă asigur că în toată cariera mea de ofiţer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilităţile, indiferent de funcţia ocupată. Nu voi renunţa la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.

Lucrarea a stat şi stă la dispoziţia publicului de aproape 20 de ani şi a fost întocmită în concordanţă cu cerinţele legale existente la momentul respectiv”, a declarat premierul României pentru PressOne.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani