Negrescu: Am solicitat sprijinul Comisiei pentru suspendarea sau modificarea contractelor pentru achiziţia de vaccinuri realizate de către fostul Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccin împotriva Covid-19 FOTO Pixabay

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunţat că a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru suspendarea sau modificarea contractelor privind achiziţia de vaccinuri, încheiate de către fostul Guvern, în contextul în care dozele nu sunt folosite, iar costurile, în valoare de milioane de euro, sunt suportate de la bugetul de stat.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii date publicităţii de Ministerul Sănătăţii, am solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru suspendarea sau modificarea contractelor pentru achiziţia de vaccinuri realizate de către fostul guvern, în contextul în care dozele nu sunt folosite, iar sumele aferente, în valoare de milioane de euro, sunt suportate de la bugetul de stat”, a transmis Victor Negrescu pe Facebook

Europarlamentarul a completat că a reiterat „sprijinul pentru achiziţia în comun, la nivel european, a vaccinurilor”, însă a criticat  „iresponsabilitatea foştilor guvernanţi care au achiziţionat, fără nicio analiză de nevoi, milioane de doze care riscă să expire fără să ajungă la cei care aveau nevoie de acest tip de soluţie medicală”.

Victor Negrescu a mai precizat că „orice modificare parţială a contractelor va permite în continuare României să aibă acces la dozele de vaccin necesare, inclusiv pentru rapel sau pentru o imunizare mai eficientă a populaţiei, dar va asigura ţării noastre un flux de doze corespunzător fără să se ajungă la situaţia distrugerii unor cantitaţi importante de vaccin şi la plata inutilă a milioane de euro”.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta