MRU cere Senatului să-i deconteze zborurile făcute în scop academic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu FOTO Adevărul

Preşedintele Forţei Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a solicitat Senatului să-i deconteze biletele de avion achiziţionate pentru a participa la un atelier al Grupului de Reflecţie asupra Istoriei Politice şi Sociale. Cerinţa lui MRU a stârnit nemulţumiri în rândul colegilor săi.


Potrivit stenogramei de la ultima şedinţă, Mihai Răzvan Ungureanu, a solicitat Biroului Permanent al Senatului să îi fie decontată contravaloarea biletelor dus-întors până la Iaşi din 30 septembrie şi 15 octombrie, unde a participat la o dezbatere alături de reprezentanţi ai mediului academic.

PDL, PNL şi PSD, împotriva solicitării lui MRU

Colegii săi senatori nu au empatizat însă cu MRU. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, nu consideră motivată cererea lui Ungureanu.

„În general, orice deplasare de genul acesta nu se face, din motive de austeritate. Când cineva are nevoie, totuşi trebuie să folosească avionul. În momentul respectiv, el cui se adresează? Eu, unul, m-am săturat de câte ori am dat, am retras, am redirecţionat această hârtie“, a spus, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

Nici senatorul PSD Cristian Dumitrescu nu a fost de acord cu propunerea lui MRU. „Este evident că aceste aprobări noi le dăm în contextul unor chestiuni speciale legate de îndeplinirea mandatului de senator.  Se duce cineva care reprezintă Senatul oficial la înmormântarea unui demnitar, a unui înalt prelat, undeva în provincie. Face o solicitare, reprezintă Senatul sau se reprezintă pe sine şi se duce acolo. Nu, că n-am zis nuntă, am zis înmormântare, ca să fie pentru presă, că am văzut că tot preia presa din...", a susţinut social-democratul.

Vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri europene, liberalul Mihaela Popa, a amintit membrilor conducerii Senatului că au spus că nu sunt bani pentru o singură deplasare pe sesiune a unor reprezentanţi ai comisiei la întâlnirea COSAC, a tuturor comisiilor pentru afaceri europene din Europa.

„Deci Senatul nu va fi reprezentat la singura sesiune care vizează comisiile de afaceri europene şi, totuşi, sunt bani pentru o deplasare suplimentară Iaşi- Bucureşti. Să ştiţi că avionul Vilnius-Bucureşti costă tot atât cât Iaşi-Bucureşti. Vă spun că preţul este aproape... este acelaşi cu TAROM-u“", a precizat Popa.

Conducerea Senatului nu a luat o decizie

Senatorii nu au luat o decizie în privinţa solicitării lui Mihai Răzvan Ungureanu, convenindu-se însă ca Secretariatul General să vină cu o propunere de procedură pentru astfel de situaţii, astfel încât toate cererile de acest gen să fie tratate la fel.

În urmă cu câteva luni, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu declara că există un deficit destul de important, de peste 8 milioane de lei, care afectează funcţionarea normală a Senatului până la sfârşitul anului.

„Nu avem bani, investiţiile sunt reduse la minim, angajări de personal nu am făcut şi nici nu putem să facem în condiţiile acestea şi, datorită faptului că nu am reuşit să facem acea reducere de cheltuieli legate de cazarea parlamentarilor din cauză că, încă o dată, a fost declarată neconstituţională legea de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, acele sume pe care noi credeam că le vom putea economisi, diferenţa între 70 şi 40 de milioane, cât era propunerea pentru acordarea drepturilor de cazare pentru domnii senatori, nu am putut să o realizăm“, menţiona acesta.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, elaborat de Guvern, Senatul va beneficia de alocări suplimentare de 9,2 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie