Monica Macovei o critică pe Udrea: Propunerea de excludere a lui Preda acoperă bâlbâielile PDL Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a declarat, luni, că se va lupta în CNC pentru rămânerea lui Cristian Preda în partid, ea apreciind că propunerea excluderii acestuia "acoperă bâlbâielile organizatorice şi de strategie ale Organizaţiei Bucureşti".

"Cristian Preda trebuie să rămână în PDL şi mă voi lupta în Consiliul Naţional de Coordonare pentru respingerea propunerii de excludere", precizează Macovei .
Vicepreşedintele PDL apreciază că, "într-o viaţă de partid democratică, probleme au cei care nu pot accepta critici, nu cei care aduc critici".

"Propunerea excluderii lui Cristian Preda acoperă bâlbâielile organizatorice şi de strategie ale Organizaţiei Bucureşti. Nu există în Statutul PDL sau în Codul etic vreo prevedere care să permită excluderea doar pentru un moft al unui membru de partid", a mai declarat Macovei.

Ea precizează că regretă faptul că, fiind în drum spre Cluj Napoca, nu a fost prezentă, luni, la şedinţa BPN, pentru a vota împotriva acestei propuneri. "Dar în mod cert voi fi la şedinţa CNC", a spus ea.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”